Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
marți 11 decembrie 2018
  • :
  • :

Poveștile și basmele românilor, ca și ale altor popoare, sunt inspirate din realitate

Sursa: Ziar Bicaz

Poveștile și basmele românilor, ca și ale altor popoare, sunt inspirate din realitate, dovadă stă povestea de astăzi, o poveste cu o soacră și o noră isteață. Să învățăm și noi din vechile povești ale satului.

Ioana Lomora a lui Florea, din Bicazul Ardelean, sat înrudit la propriu prin multe legături de familie cu Tulgheșul, a avut un singur băiat. Își iubea feciorul cu tot sufletul ei și ar fi făcut orice doar ca el să fie fericit, iar ea să nu rămână fără singurul odor.
S-a făcut feciorul de însurat și nicio fată din sat nu se „potrijea” cu el, „tătie, tătie aveau câtie un cusur „. Mama suferea și ar fi vrut să facă nuntă mare și să-l vadă la casa lui. Zdroaba și chinul sufletesc al mamei luă sfârșit în ziua în care o cunoscu pe tânăra și frumoasa Anuța lui Toader Handaric, fată faină și fâșneață, gospodină, zestre, țesături și cusături alese, numai bună pentru feciorul ei cel drag. Meritase așteptarea și toată frământarea mamei. Cununia, nunta, emoția evenimentului, dar și bucuria soacrei trecură imediat ce Ioana realiză că feciorul își arată toată atenția tinerei soții, frumoasă și pricepută, băiatul nu o mai scăpa din ochi. Azi așa, mâine așa, soțul lăuda mai cu drag bucatele nevestei decât cele cu care se făcuse mare, claia de fân clădită de Anunța era mai semeață decât a mamei și florile din grădinuță erau mai parfumate.
Mama soacră se simțea deznădăjduită, cum își prindea feciorul singur, îi povestea ba cum Anuța își făcu drum în vecini și zâmbi șăgalnic către Ghiță, ba cum nu-i dospise pâinea, ba că nu știa să toarcă fir subțire și-o tot spunea cum ține drumurile și ea, biată măicuță bătrână, trebuie să facă tot în locul ei. Începură negreșit și discuțiile între tineri, soțul era din ce în ce mai supărat pe tânăra lui soție, iar viața își pierdu culoarea.
Anuța, fată isteață nu se deznădăjdui, într-o zi făcu treburile în casă, găti ce știa că-i place lui, puse tot în ordine și se băgă sub pat. După o vreme, iată că apare și soțul, iar în urma lui, ca o ploaie măruntă în acoperișul casei, soacra plină de ocări la adresa nurorii, și tuna și fulgera, și spunea cum ține ulițele pe la casele megieșilor, mâncare noroc că face ea, așa bătrână cum e și bărbatul se mâhnea punând gând rău nevestei care mereu nega ce zicea Mama, dar pe care să o crezi?
Pe când soacra se înverșuna mai tare, Anuța ieși de sub pat. Soacra parcă își înghiți limba, iar soțul se uita ca la spectacol sclipindu-i ochii de bucurie, avea nevastă bună și deșteaptă foc.
Anuța îi spuse soacrei să o însoțească într-o plimbare la braț în jurul camerei ” să mă ajuți să mă îndrept de spate, că tare mă dor șalele cum am stat înghesuită în fundul subpatului” și în timp ce o plimba mută și în stare de șoc, nora îi spuse vorbele soacrei, își auzi Ioana ce trebuiese să-și audă, iar pacea în tânără familie își regăsi căminul datorită înțelepciunii unei tinere neveste.
Anii au trecut, Ioana a îmbătrânit și a ajuns să fie îngrijită de nora pe care o ponegrise, legea roții ce se tot învârte.
Anuța trăiește și astăzi, stabilită „la Banat” în satul Darova, cum spun cei care își amintesc istoria ei.
Noi îi transmitem urări de sănătate, fericire și viață lungă și o îmbrățișăm cu drag pentru pilda ei de înțelepciune!


Sursa: IA Academia Tulgheș