Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 15 noiembrie 2018
  • :
  • :

Valea Bistriței, localități pline de farmec și istorie

Sursa: Ziar Bicaz

Borca este o localitate în județul Neamț, Moldova, România.
Valea Bistriței adăpostește o salbă de localități pline de farmec și pitoresc. Printre acestea comuna Borca și satele limitrofe constituie o zonă de atracție, atât din punct de vedere al turistului, cât și al omului de afaceri.
Documente scrise privind vechimea comunei găsim din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Satul Borca. Nu există atestare scrisă despre denumirea acestui sat, dar din unele informații transmise prin viu grai denumirea ar proveni de la cuvântul de origine maghiară „bor” care însemna borcut, existând în acest sat un izvor cu borcut (apă minerală).
Satul Lunca este așezat de-a lungul râului Bistrița într-o zonă mai joasă, iar locuitorii acestui sat creșteau multe gâște, la început numindu-se Lunca Gâștei, iar apoi s-a numit Lunca. Este satul cel mai mic că mărime și satul limitrof al comunei făcând legătura cu județul Suceava .
Satul Mădei, cu privire la numele satului prin tradiție se presupune că denumirea de Mădei ar proveni de la numele unui călugăr Mateiu care împreună cu Chiriac cunoscut al său ar fi fugit din Transilvania, din cauza persecuțiilor religioase și naționale și s-ar fi așezat pe Pîrîul Mădeiului ridicând un schit care și astăzi se cheamă La Chilii.
Satul Pîrîul Cirjei își trage numele de la primele familii care au locuit în acest sat, „Cârja”, nume care predomină și în prezent, iar așezarea de-a lungul unui pârâu, mai târziu numit Pârâul-Cârjei.
Satul Pîrîul Pintei își trage numele de la numele proprii „Pântea și Pintea” fiind primii locuitori ai acestui sat și faptul că era așezat de-a lungul unui pârâu a luat denumirea de „Pîrîul Pintei”
Satul Sabasa își poartă numele de la cuvântul de origine maghiară: Szabo” însemnând croitori, fiind vestit prin numărul mare de croitori ce existau pe vremuri în acest sat. Este satul cel mai mare din comună.
Satul Soci își trage denumirea de la faptul că în acest sat erau o mulțime de arbuști-soci, locuitorii spunând că merg în satul cu soci, apoi și-a redus denumirea la cuvântul Soci.

Sursa: obiective‑turistice.romania