145 ani de la nașterea Reginei Maria a României

0

Pe 29 octombrie 1875 se năștea în Kent, Anglia, principesa Marie Alexandra Victoria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, cea care avea să devină a doua regină din istoria României, prin căsătoria cu Ferdinand I al României, nepotul regelui Carol I.

Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).

La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I.

Dotată cu o inteligenţă deosebită şi dobândind în copilărie o educaţie aleasă, se număra printre cele mai frumoase şi mai iubite femei care au ajuns vreodată pe tronul unei ţări.

Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină: „Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumi.”

A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

În urma medierilor lui Carol I, care îl alesese pe nepotul său, prinţul Ferdinand de Hohelzollern, ca moştenitor al tronului României, s-a logodit cu acesta la vârsta de 16 ani. După căsătorie (29 decembrie 1892), a sosit la Bucureşti la începutul lui 1893, încercând şi reuşind să devină parte a naţiunii care o adoptase ca prinţesă şi apoi ca regină (1914).

S-a străduit să întărească legăturile dintre România şi Anglia, dând dovadă de reale calităţi diplomatice, susţinând şi apărând interesele României. S-a opus participării României la război alături de Puterile Centrale şi a susţinut alianţa cu Antanta în scopul sprijinului de către aceasta a unirii tuturor provinciilor româneşti. În timpul războiului a făcut parte din corpul surorilor de caritate. Era văzută zilnic alinându-i pe cei suferinzi,  împărţind medicamente, mâncare şi pături soldaţilor răniţi sau bolnavilor de tifos. Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial, a fost numită de popor „REGINA SOLDAT”.

După Primul Război Mondial a cutreierat lumea pentru a face imagine României, Regina Maria ajungând să fie o stea mondială, fiind primită cei mai mari conducători ai lumii, dar şi de mulţimi entuziaste de oameni simpli.

S-a stins din viață la 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani, în urma unei grele suferințe, la Castelul Pelişor din Sinaia.  A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima – păstrată într-o raclă din capela Stella Maris a palatului regal de la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974, caseta  au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult