150 de ani cu Petru Rareș de Piatra-Neamț: Cronicar de Sanctuar (I)

0

Deschiderea
oficială a manifestărilor din săptămâna dedicată sărbătoririi celor 150 de ani
de atestare documentară a Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț s-a
„efectuat” luni, 25 noiembrie, de la ceasurile nouă trecute fix, la Sala de
festivități, un spațiu în care nu-ți vine a crede azi că, pentru bună vreme, cu
ani în urmă, Teatrul Tineretului și-a găsit azil de funcționare. Cele două
balcoane s-au umplut încet-încet ceea ce a cam mirat. Mai jos, în stal, a luat
loc cine a avut plăcerea să participe dintre cei bănuiți a fi invitați. O
bucurie remarcabilă a venit din lipsa clasicului sobor de lideri politici și
administrativi, cu sau fără rostitori delegați de mesaje și urări de la
distanță. Primarul Dragoș Chitic, de această dată, chiar s-a potrivit în decor
și acțiune.

Per
total, trecând peste stângăciile din conceperea programului și cel puțin o
absență notabilă, am consumat o porție sănătoasă de bucurie și emoții sub
bagheta directorilor Grigoruță Oniciuc și Cătălina Jora (foto), principali
responsabili pentru întreaga agendă de manifestări. Orice s-ar spune, nu e
ușor, nu se face pocnind din degete.

Unici și magici!

Momentul
de deschidere și cel de închidere al festivității au aparținut corului
colegiului, un simbol păstrat în funcțiune peste ani. Nu vocile contează, cât
pasiunea și mesajul.

Împachetarea festivității între imnul liceului de la 1969 și cel de astăzi personifică și o viziune asupra drumului parcurs. La centenar, se cânta școala dragă ca o flacără nestinsă și călăuză pe o cale dreaptă. Cincizeci de ani mai târziu se configurează pe muzică și versuri un sanctuar al școlii.

Diversitatea
intervențiilor oficiale, neuniforme, unele cam de serviciu, a dat savoare în
cele din urmă, a stârnit zâmbete și comentarii de sezon. Totodată, s-a dat
tonul valului de excelențe ce avea să cotropească întreaga săptămână, în vorbe,
diplome și alte înscrisuri, de ajunsesem să ne salutăm pe stradă cu
„Excelență!”. Puțină măsură nu strica, mai ales că asumarea tradiției nu
generează excelență, dar asta-i altă poveste. În schimb, credința în puterea
educației stă în picioare.

Din cele spuse de vorbitori, luni, la microfon, am reținut de la directorul Oniciuc mândria de a fi contemporan cu acest eveniment și lupta sa cu Îngerul, în versiunea de pătrundere a secretelor Rareșului și a înțelegerii a ce îi ține împreună pe absolvenți și profesori. A rostit cu convingere „Noi suntem Petru Rareș. De 150 de ani!”, iar asta îl obligă. Din dragoste și respect pentru povestea locului are de reparat cumva omisiunile din galeria de absolvenți de seamă și dascăli îndrăgiți, fie ei și ingineri care au predat neîndrăgite discipline tehnice în secolul trecut.

A
surprins în mod plăcut primarul Chitic, de regulă consecvent cu tiparele sale
de exprimare fără sare, piper și emoție. A recunoscut că „istoria orașului s-a
scris împreună cu istoria acestei unități de învățământ”, a umblat la
generozitate afirmând că CNPR e cel mai valoros, încheind magistral: „Sunteți
unici și magici!”.

Din
suita de purtători de mesaje și saluturi, cu sau fără suport în diplome, s-au
remarcat repede Elena Laiu și Rocsana Josanu. Au avut în comun ținuta
vestimentară inadecvată, le-a diferențiat lumea în care trăiesc.

Șefa
ISJ Neamț rămâne prima care a spus în clar, pe scenă, că trăiam o sărbătoare a
învățământului românesc. Pe celălalt
taler, excelent, pardon!, excesiv de pozitiv mediatizata responsabilă a
culturii, cultelor și patrimoniului din județ, soție a polițistului însărcinat
cu sectorul patrimoniu, a articulat ceva despre necesitatea de a face în viitor
un proiect de restaurare a clădirii de patrimoniu a colegiului. Proiectul,
săracul de el, e gata făcut. Și mediatizat, și autorizat.

Centenarii și Obreja, curcubeul și absența
lui Dumi

Remarcabilă, conform așteptărilor, delegația anunțată a Alianței Colegiilor Centenare a dat greutate recunoștinței și respectului național acordat CNPR în continuare.

Președinte
al Alianței și fost director al Colegiului Național „Sf. Sava” din București,
profesorul George Cazacu este total atașat de colegiul nostru de referință nu
neapărat prin începuturile organizației fondate în 2008, cât datorită valorilor
comune care le guvernează actul de învățământ, dublate de viața și
performanțele îndelungate. A amintit un sondaj istoric din care rezulta că
principala explicație a bătăliei elevilor pentru admitere la „Sfântul Sava” era
posibilitatea de a obține o cultură generală solidă, intrarea la facultate
fiind subînțeleasă. E convins că răspunsul e valabil și în privința CNPR, unul
dintre cele patru colegii care au împlinit 150 de ani în 2019.

Mihai Obreja (stânga) și George Cazacu

Cum
ACC este parteneră cu Academia Română, diplomele oferite s-au completat sub
cele două auspicii reunite. Una a revenit colegiului, alta directorului în
funcție și o a treia ca recunoaștere a meritelor a mers la longevivul fost
director Mihai Obreja.

Cu
echipa centenarilor a sosit foarte stăpână pe genunchii ei, ca să nu cedeze
emoțiilor, Daly Marciuc, directoare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din
Satu Mare.

Daly
Blanariu, pe numele de domnișoară, licențiată în matematică la București, s-a
reîntors la liceul absolvit în 1984, clasa a XII-a A, diriginte fiindu-i prof.
Ioan Gavril. E promoția lui Adrian Dobrin, una normal de… exemplară în acei
ani, acum cam trecută cu vederea în pomelnicile oficiale.

La
festivitatea de deschidere, cu vorba și cu proiecția, s-a încercat prezentarea a
ceva în genul unei sinteze de rezumat al istoriei colegiului prin repere și
performanțe. Lăudabil efortul, imposibilă misiunea. Poate din acest motiv strecurarea
în viteză a imaginii de mai jos n-a trecut neobservată.

Pe
scurt, n-au unii decât să-și poarte culorile curcubeului, la rever ori unde le
place, la anumite parade marcate prin patru inițiale sau permanent, dar să nu
ne agaseze la o sărbătoare specială.   

Consistența
specială a manifestărilor, pe partea asumată categoric de colegiu, a fost
umbrită din start de o absență anunțată, confirmată și reconfirmată din timp. E
vorba de marele, unicul Gheorghe Dumitreasa, care a acceptat să participe numai
la Balul Alumni de vineri, 29 noiembrie. La rugămintea expresă a lui Dumi, câțiva
cunoscători ai situației am înțeles să nu dezvoltăm subiectul în ideea de a nu stârni
proteste și alte reacții lesne de anticipat.

Dumi nu a ezitat să promoveze sărbătoarea la radio

Așa
s-a făcut că din seria de directori venerabili în viață, în condițiile absenței
motivate a Irinei Hirțe, doar doi să fie recuperați de la festivitatea de
deschidere pentru o fotografie istorică în dreptul tabloului oficial expus:
Nicolae Vasiliu (director 1978-1982) și Constantin Cucoș (1990-1994).

Indiscutabil,
participanții și publicul vor reține încărcătura sărbătorească a săptămânii,
una bogată și frumoasă, cu momente excepționale de indiscutabilă excelență,
multe irepetabile, imposibil de surprins toate. Firesc, cronica este una
subiectivă, redând doar anumite evenimente trăite pe viu.

Strădaniilor
organizatorilor li se cuvin aplauze și plecăciuni. Pentru acuratețe însă, în
deplin respect pentru spiritul Rareșului, își vor face loc nelămuririle,
neînțelegerile, împreună cu completări nepătimașe. Altfel, „Noi suntem Petru
Rareș” se subțiază mai repede decât văzând cu ochii. (va urma)

Viorel COSMA 

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult