65 de polițiști români vor face Crăciunul în misiuni internaționale

0

65 de polițiști români vor face Crăciunul în misiuni internaționale, în 10 state, colaborând cu ofițerii de acolo.

Și în această iarnă, poliţiştii români acționează împreună cu poliţiştii din Franța, Bulgaria, Marea Britanie și Spania (în misiuni de suport operativ) și din Ucraina, Georgia, Congo, Sudanul de Sud, Cipru și Republica Centrafricană (în misiuni U.E., O.N.U. și O.S.C.E.).

Cei 31 de polițiști plecați în misiuni de suport operativ, la solicitarea statelor partenere, precum şi în zonele în care se înregistrează un flux semnificativ al turiştilor români, își vor petrece sărbătorile de iarnă departe de casă, desfăşurând activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii străini.

Pe lângă sprijinul pe care îl acordă omologilor, vor avea misiunea de a intermedia relaţionarea turiştilor români cu autorităţile străine.

Alți 34 de polițiști, aflați în misiuni internaționale organizate sub egida organizaţiilor pentru securitate mondială, vor petrece Crăciunul departe de familie și de cei de acasă. Sfera misiunilor în care sunt dislocaţi poliţiști români este foarte variată, aceștia fiind mereu remarcaţi pentru profesionalismul de care dau dovadă şi pentru contribuţia semnificativă pe care o aduc la îndeplinirea misiunilor.

* * *

Cei care alegeți să vă petreceți Crăciunul în străinătate, vă puteți adresa direct polițiștilor români, care vă pot oferi sprijinul.

Interesaţi-vă despre legislaţia ţării respective, adresele, telefoanele ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe, www.mae.ro!

Trebuie să mai știți că, la trecerea frontierei, nu aveți voie să folosiți documentele de călătorie declarate furate sau pierdute, chiar dacă acestea au fost găsite ulterior. Pașaportul sau cartea de identitate, odată declarate pierdute ori furate, nu mai sunt valide!

SURSA: Politia Romana

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult