Accident cu persoană rănită în Piatra-Neamț, zona podului de la Căprioara

La data de 11 august a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism din direcția Pod Căprioara către Văleni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus, rezultând vătămarea corporală a unui pasager, în vârstă de 16 ani, din acest autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate