Accident rutier GRAV: O fetiță de 14 ani se află în comă profundă – FOTO

0

Un accident rutier grav soldat cu 3 victime s-a produs ieri, 25 august, în orașul Bicaz. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers (Articolul AICI).

„Ca urmare a unui apel prin 112, din jurul orei 15:18, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în orașul Bicaz (in apropierea Spitalului Orășenesc). La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje cu două ambulanțe de la SAJ. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime, din care una încarcerată. Două din cele trei victime au fost scoase din autoturisme de către personalul medical venit la locul evenimentului și de cadre IPJ. Pompierii au descarcerat dintr-un autoturism o fată de aproximativ 14 ani în stare de inconștiență. Toate victimele au fost preluate de echipajele de la SAJ. Pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicaz au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”, a transmis ieri ISU Neamț.

Astăzi, reprezentanții Servicului de Ambulanță Județean Neamț au revenit cu noi informații despre starea celor 3 persoane. Din nefericire, fetița de 14 ani, una dintre victime, se află în comă profundă:

victimă sex feminin, 14 ani, diagnostic: comă profundă cauzată de accidentul rutier;  victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la CPU Bicaz după care a fost transportată de un echipaj cu medic la UPU – Spital Jud.Urgenţă P.Neamţ.

Celelalte 2 persoane implicate în accident, un bărbat în vârstă de 32 de ani și un alt tânăr de 19 au suferit un politraumatism și un hemoperitoneu (n.r o acumulare de sânge în cavitatea peritoneală). Cei doi au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului din Bicaz și respectiv la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult