Accident rutier astăzi, în Neamț/Două persoane au fost transportate la spital (FOTO)

La ora 11:10, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe artera ocolitoare Roman-Est din municipiul Roman. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu o ambulanță de la SAJ.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Doi bărbați, în vârstă de 46 de ani și 68 de ani, conducătorii celor două autoturisme (conștienți și cooperanți) au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, ulterior fiind transportați la CPU Roman.
O femeie, pasageră într-unul dintre autoturismele implicate a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, refuzând transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier
, a transmis Căpitan Irina POPA – ISU Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate