Am trimis 20 de copii defavorizați la un spectacol de magie

0

Lauda de sine nu miroase-a bine, dar puterea exemplului poate avea uneori efecte pozitive.

De mai multe ori am negociat cu diverși comercianți sau artiști beneficii pentru copiii sau adulții cu diverse probleme, în schimbul reclamei oferite în publicațiile noastre. De regulă evităm să discutăm aceste subiecte, dar ne-am gândim că și alții s-ar putea inspira și nu ar avea decât bucurii de pe urma unor astfel de practici.

Recent au avut loc la Piatra-Neamț mai multe reprezentații ale spectacolului de magie „Dilibum”, prezentat de Magicianul Augustin. Organizatorul ne-a solicitat reclamă contra unor bilete în valoarea de 29 lei/buc pe care noi ar fi trebuit să le dăm la o tombolă sau cum vrem noi. Noi am ridicat miza negocierii și am reușit să trimitem la acest spectacol cu ajutorul doamnei Carmen Suciu de la Aociația ”Născută Înger” 20 de copii din familii defavorizate sau fără familii din Piatra-Neamț.

Mulțumim doamnei Carmen Suciu, mulțumim organizatorilor spectacolului
„Dilibum”, mulțumim anticipat celor care vor face și ei astfel de lucruri.

Vă rog să mă credeți, ce se vede pe chipul unui copil fără părinți care merge la un spectacol pentru copii valorează mai mult decât orice factură de publicitate pe care am fi putut să o tăiem pentru un articol de promovare.


Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult