Baraj pe Cuiejdi, o prioritate

0

Sistemul de Gospodărire a Apelor – Neamţ a făcut acum 3 ani un proiect pentru un baraj care să preia orice viitură dinspre lacul Cuiejdel. O nouă alunecare de teren în zona Cuiejdel sau infiltrare a apei prin barajul natural format ar fi un dezastru pentru Gârcina și Piatra-Neamț. Nici măcar debitul de apă gândit de comuniști la amenajarea Cuiejdiului nu mai poate fi preluat complet din cauza unor lucrări făcute pe parcursul apei cum ar fi acoperirea albiei în zona Unic și piață, lucrari care limitează transportul de debit, ne-au declarat specialiștii de la Ape. Aceste obstacole creează niveluri ridicate în spate și e posibil să iasă apa peste zidurile laterale, ne-au explicat aceiași specialiști.

Singura soluție benefică pentru municipiul Piatra-Neamț ar fi ca în amonte de Piatra-Neamț, pe teritoriul comunei Gîrcina (am identificat și o locație și așteptăm aprobările) să se facă o acumulare nepermanentă. Un baraj cu o fereastră de anumite dimensiuni prin care să se limiteze debitul de apă care vine în Piatra-Neamț ca să evităm orice risc de inundații. Viitura se acumulează în acest baraj și se scurge treptat, ne-au declarat specialiștii de la SGA.

Având în vedere numărul locuitorilor din Piatra-Neamț această investiție ar prebui să fie printre primele priorități, spun specialiștii de la Ape.


Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult