CJ Neamț preia temporar drumuri din Roznov, ca să le reabiliteze

0

Consiliul Județean
(CJ) Neamț sprijină dezvoltarea instrastructurii rutiere din orașul Roznov.

Tronsonul de drum în lungime de 4,930 km, situat pe DJ 156A Tazlău- Roznov- Dobreni- Mănăstirea Horaița, între km 40 +800 și 45 +730 și tronsonul de drum în lungime de 0.270 km situat  pe DJ 156D Chintinici- Piatra Șoimului între km 0 și 0 +270 vor fi preluate temporar din administrarea Consiliului Local (CL) al orașului Roznov în administrarea directă a CJ Neamț, pe perioada efectuării pe acesta a unor lucrări de reabilitare.

În prezent, cele două drumuri se află într-o stare avansată
de degradare. Asta, pentru că nu s-au executat la timp lucrări de reparații și
întreținere. Cauza, susține CL Roznov motivează, ar fi fost lipsa resurselor
financiare.

Situația va fi însă remediată de CJ Neamț, o hotărâre în
acest sens fiind deja aprobată în ședința ordinară de vineri, 26 iulie.

Tronsoanele de drumuri mai sus menționate aparțin, de fapt, domeniului public al județului, dar au fost preluate de CL Roznov printr-un proces verbal întocmit în 2004. Accesul rutier al participanților la trafic din orașul Roznov la municipiul Piatra Neamț este asigurat  prin centura ocolitoare constituită din DJ 156 A, tronsonul cuprins între Roznov și localitatea Căciulești din comuna Girov.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult