CJ Neamț va cumpăra sistemul de testare COVID-19 la Neamț, izolete, aparatură, echipamente, dezinfectanți, medicamente

0

Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a convocat astăzi, 17 martie, Comitetul Director al Spitalului de Urgență Piatra-Neamț și, împreună cu noul manager, Toader Mocanu, a luat măsurile necesare pentru această perioadă de criză pandemică.

În ședința de Consiliu Județean pe care am convocat-o pentru mâine, la ora 11, vom aproba finanțarea spitalului cu materialele sanitare și aparatura necesară pentru testarea nemțenilor suspecți de COVID-19.

Solicitarea Comitetului Director al Spitalului Județean constă în achiziționarea unui sistem care va permite rapid, confirmarea sau infirmarea infectării cu virusul COVID-19, să nu mai fim nevoiți să așteptăm rezultatele de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva“ Iași.

Aparatura pe care o vom achiziționa are ca prioritate sistemul destinat amplificării și detecției Real-Time PCR, aparat care permite analiza probelor celor suspectați de coronavirus, cu tot ce este necesar pentru buna lui funcționare.

De asemenea, vom suplimenta dotările spitalului cu 3 ventilatoare mecanice pe lângă cele 17 care există deja – 14 la reanimare și 3 la UPU, 8 monitoare funcții vitale, 1 ventilator mecanic pentru copii și 8 paturi de terapie intensivă.

Foarte important! Vom achiziționa și 2 izolete pe care le vor utiliza cei de la ISU pentru transportul pacienților, deoarece în acest moment cei care gestionează criza în județ ne-au anunțat că singura izoletă care există e defectă și nu o pot folosi. Dacă va fi necesar, vom suplimenta sumele dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu fie nevoie și să trecem cât mai curând peste această încercare.

Banii necesari, 3 milioane de lei, sunt disponibili în bugetul Consiliului Județean, pentru achiziționarea de aparatură, dezinfectanți, materiale sanitare și medicamente necesare tratării COVID-19 pentru cel puțin două luni.

Toate acestea s-au putut realiza datorită faptului că, de aseară, prin decret prezidențial, s-a instituit starea de urgență. Gândiți-vă cum ar fi fost dacă, prin disponibilitatea Instituției Prefectului, am fi putut face aceste achiziții încă de săptămâna trecută!

Asigur nemțenii că situația este sub control și vom gestiona așa cum se cuvine această criză în tot ceea ce ține de noi, Consiliul Județean Neamț.”, a precizat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult