Clădirea Primăriei orașului Bicaz se degradează. Se caută oportunități financiare pentru reabilitare

0

R: A ajuns la urechile noastre o informație conform căreia există câteva probleme în ceea ce privește clădirea Primăriei orașului Bicaz și că s-au și primit niște amenzi. Ce puteți să ne spuneți despre acest lucru?

Primar Nicolae Sălăgean: Sediul actual al Primăriei Bicaz, este o clădire de patrimoniu construită în perioada anilor 1909-1912, parte a Domeniului Coroanei de la Bicaz. În timpul construcției barajului a funcționat ca centru de comanda al șantierului, iar după anul 1960, sediu al primăriei noului oraș. După anul 1990, starea clădirii a început să se degradeze vizibil, dar din pacate, ajutorul din partea autorităților naționale pentru reabilitarea structurală a clădirii de patrimoniu a întârziat să vină.
În consecință, în primul meu mandat am scris un proiect în valoare de 2 milioane de euro, pentru reabilitarea clădirii în forma ei inițială, care și-a găsit finanțare în granturile guvernului norvegian (2 milioane de euro). Suma care urma a fi cheltuită de autoritățile locale urma să fie de doar 34 000 euro respectiv, 1,7% din valoarea totală. Din pacate, consilierii locali din legislatura trecută au respins proiectul în anul 2015 și astfel finanțarea a fost pierdută. Atunci o parte din consilierii locali au crezut în mod inexplicabil că după reabilitare, clădirea va fi revendicată de familia regală. Total fals! Ulterior în anul 2017, Primăria a fost amendată din cauza stării imobilului, amendă care a fost contestată și anulată în instanță. În prezent proiectul de reabilitare a clădirii este actualizat și așteptăm o nouă oportunitate de finanțare. Dat fiind suma, destul de mare, urmărim deschiderea unei axe de finanțare cu bani europeni, granturi elvețiene sau norvegiene. Din pacate autoritățile guvernamentale nu sunt dispuse să aloce fonduri pentru reabilitarea unor astfel de clădiri așa cum este sediul primăriei noastre.

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult