Conexiuni nemțene: Refacerea Lacului de agrement de la Bacău a sfidat culisele politice și vremea potrivnică

0

S-a consolidat de-a lungul anilor un tipar al extremelor când vine vorba de lucrări de investiții publice scumpe și complexe. La un capăt atârnă prezentările omagiale, deșănțate, care pun în prim-plan pe „iubiții și luminații conducători”. La celălalt bubuie dezvăluirile zdrobitoare, din ce în ce mai des justificate, orientate pe conducători, beneficiari și constructori. Așa s-a ajuns ca despre obiectivul propriu-zis și lucrări să se vorbească prin prisma extremelor, cu accent în funcție de interes, și mai puțin mergând în șantier, la fața locului, în special când socotelile se închid în mod fericit.

Un
exemplu este lucrarea care oficial se numește „Refacerea capacității de
tranzitare a acumulării lac redresare aval captare UHE Bacău II (Decolamatare
Lac de agrement Bacău). Din teren, nu din fața calculatorului bazându-te pe
documente reci și varii relatări, concluziile pot avea altă încărcătură.

Cum vine să rezolvi mai târziu și bine

Istoria
cunoscutei atracții de la Bacău, care include o insulă mare de agrement și una
mică, ne trimite la 1972-1974, la execuția amenajărilor hidrotehnice de pe
Bistrița. Amenajarea în cauză (lacul și barajul), din domeniul public al
statului, este exploatată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău, care
aprține Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret. Partea insulară, creată
artificial din excavațiile de la lucrările hidrotehnice, este dotată cu
terenuri de sport, locuri de plajă și facilități pentru practicarea sporturilor
acvatice și e în gestiunea orașului.

Lacul
de redresare, în peste 40 de ani, s-a colmatat și a favorizat creșterea unei
vegetații specifice, astfel încât debitul maxim ce putea fi evacuat fără a duce
la inundarea insulei a scăzut de la 1.485 mc/s la 900 mc/s. Cea mai mare
problemă era dată de capacitatea de atenuare a viiturilor, fără a mai vorbi de
asigurarea calității apei pentru piscicultură și agrement.

Lucrarea
a început cu o firmă (ROM-GAN CONSTRUCT SRL Bacău) în 22 mai 2015 și se termină
cu alta (AQUA PARC SRL Roznov), care a intervenit de la 1 aprilie a.c.

Vorbim
în principal de o decolmatare impresionantă, concretizată într-un volum de
săpături inițial de 460.770 mc și transportul a 260.770 mc de material
aluvionar. Cheltuielile cu transportul diferenței de 200.000 mc reveneau
municipalității băcăuane în cadrul proiectului de ecologizare a haldei de
fosfogips moștenite de la combinatul lor de îngrășăminte chimice. Acest proiect
nu s-a concretizat. Probleme grave ridică și alt proiect al municipalității,
cel de reabilitare și modernizare a insulei de agrement, cofinanțat din fonduri
europene.

Întrucât
constructorul inițial nu a reușit să ducă lucrarea la bun sfârșit, a urmat rezilierea
contractului și reluarea procedurii de achiziție. A câștigat continuarea firma
din Roznov a cărui deficit de imagine publică, întărit de cunoscutele legături
private în zona decizie politică PSD, reprezintă alt subiect.

În
dreptul ROM-GAN reținem lucrări efectuate (în ani de zile) în valoare de
5.651.898 lei, din care 5.420.768 lei construcții-montaj. În cinci luni de
zile, AQUA PARC a lucrat de 8.258.000 lei, partea de construcții-montaj
însemnând 7.833.000 lei. Totalul mare se ridică la 13.909.898 lei, o sumă
amețitoare pentru care vrei să vezi ceva la fața locului. La Bacău se vede cu
ochiul liber, dincolo de documentații și decontări.

Contractul
celor de la AQUA PARC prevede:

  • Defrișarea
    unei suprafețe de circa 68.000 mp, vegetația spontană favorizată de mediul umed
    trebuind înlăturată.
  • Săpătura
    mecanizată a materialului aluvionar (peste 190.000 mc).
  • Săpătura
    manuală a peste 18.000 mc de material aluvionar.
  • Transportul
    întregului volum de material (echivalat la aproape 380.000 tone).

Unii pot munci zi-lumină, plus sâmbăta
și duminica

Lucrările
sunt foarte aproape de finalizare. Duminică, 1 septembrie, este posibil să
înceapă deja umplerea lacului.

Marți,
la vizita în șantier, pe o căldură infernală, se lucra ca-n filmele documentare
din arhiva Sahia Film. Iminența recepției la terminarea lucrărilor plutea în
aer.

La
locul faptei, doi dintre oamenii cheie ai investiției, aduceau aminte de
șantieriștii pur-sânge de odinioară. Se numesc Sorin Albescu (responsabil de
lucrare) și Iordache Bucalău ( diriginte de șantier), cel din urmă un veteran care
știe pe de rost cum s-au construit toate amenajările hidroenergetice de pe
Bistrița din aval de barajul de la Bicaz.

Sorin Albescu (stg.) și Iordache Bucalău

Mai
puțin recunoscute public sunt condițiile de lucru care nu au depins de
beneficiar sau constructor. De la începerea contractului s-au marcat 58 de zile
cu cod galben și portocaliu de precipitații, adică pauză forțată de muncă. Despre
cum s-a recuperat acest handicap natural și alte particularități ale
lucrărilor, vorbește Gabi Cojocaru, șeful de șantier: „În ciuda piedicilor pe care le-am avut, începând cu condițiile meteo,
noi ne-am ținut de promisunea că ne închidem în 150 de zile și pe 1 septembrie
suntem gata. Am lucrat și sâmbăta, și duminica. Am lucrat în regim de șantier,
zi-lumină, ca pe vremuri, nu 8 ore pe zi. Volumul lucrării a impus să închiriem
utilaje performante din toate zonele țării. Este și efortul acestor firme.
Vreau să subliniez că puține firme puteau realiza acest obiectiv. Insist să
spun că s-au folosit utilaje din care sunt puține în țară și nu le poți lua
decât de la cine le are”
.

Unul
dintre cei mai fericiți oameni care semnează și răspunde pentru investiția de
agrement de la Bacău este pietreanul Mihail Popescu, directorul ABA Siret, fost
șef al achizițiilor publice în cadrul Consiliului județean Neamț. Detașat de
acest trecut profesional, mărturisea în cursul zilei de marți:

Mihail Popescu

„Noi suntem trecători. Important e să
rămână ceva în urma noastră. Asta nu are legătură cu politica, dar fără politicieni
dedicați nu ai acces la resursele necesare pentru că asta-i viața”
.

Ironia amară din declarația directorului trimite și la alte investiții din zonă, cu ABA Siret ca beneficiar, reprezentând o minimă provocare pentru a merge pe teren, ceea ce nu e tocmai confortabil. De pildă pentru a vedea care e rostul și cum funcționează nodul hidrotehnic de la amenajarea albiei Cracăului la Slobozia de Roznov, județul Neamț. Lucrările rămân, conducătorii trec. (R.E.D.)

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult