Copiii din Neamț, în pericol din cauza nepăsării autorităților

0

În județul în care instituțiile sunt mai mult clădiri decât autorități, numai cine nu vrea nu desfășoară activități în care să implice copiii nemțenilor. De la cursuri de bătaie cu antrenori inventați și până la activități artistice, copiii din Neamț sunt exploatați pentru a face imagine unor indivizi sau organizații sau pentru a scoate ceva din portofelele părinților și sponsorilor naivi.

În timp ce unele cluburi sau organizații care au activități în care sunt implicați copiii nemțenilor respectă toate regulile, personalul este testat medical și au toate avizele, alte zeci de firme sau organizații fantomă sau chiar și forme de organizare fără niciun act de funcționare implică copiii din Neamț în diverse activități sportive, educative sau cultural artistice.

Zeci de persoane care intră în contact cu acești copiii nu au nici măcar minimul de analize medicale la zi, să nu aibă TBC, salmonella sau cine știe ce altceva. Și atragem atenția doar asupra pericolului medical, nici nu mai vorbim de vreo protecție a muncii cu copiii, de pregătiri în domeniu, de garanții de securitate pentru micuți sau măcar de o amărâtă de trusă de prim ajutor în zona unde se efectuează activitățile cu micuții.

Autoritățile din Neamț ar trebui să se trezească înainte să auzim de vreo tragedie colectivă cu copii nenorociți sau decedați în urma participării la astfel de forme ilegale de organizare de activități în care sunt implicați minori.
Ce zice doamna prefect Daniela Soroceanu? Are curajul să dispună instituțiilor din subordine măcar verificarea și obligarea la efectuarea analizelor medicale a celor care fac activități cu grupuri de copii din Neamț? Nu să fie sancționați, ci măcar să fie obligați să aibă analizele la zi să nu transmită boli, viruși sau păduchi la copii.
Dacă are curajul doamna prefect Daniela Soroceanu să dispună asemenea verificări, să apeleze prima oară la poliție pentru că foarte mulți care prestează asemenea activități nu le declară ca să poată fi identificați prin nu știu ce liste la alte instituții. Apreciem că mai mult de jumătate din activitățile cu copiii din Neamț nu sunt declarate oficial și nu respectă nicio regulă pentru siguranța și sănătatea micuților.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult