Crisdent Clinic, locul 1 la servicii stomatologice în județul Neamț, al patrulea an consecutiv

0

Crisdent Clinic a fost clasată pe primul loc pe piața serviciilor stomatologice din județul Neamț, în 2019. Această recunoaștere a calității serviciilor, care, totodată, reflectă și încrederea pacienților în personalul medical și tehnologia folosită în cadrul Crisdent, vine al patrulea an consecutiv ca o validare a celor 3 ani anteriori – 2016, 2017 și 2018 –  în care Crisdent Clinic a ocupat podiumul.

În fiecare an, Camera de Comerț și Industrie Neamț realizează Topul Firmelor cu cele mai bune rezultate pentru anul precedent, din județ, conform datelor oferite de Ministerul Finanțelor Publice legate de situațiile financiare calculate la final de an, informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului și datelor actualizate constant de la Camera de Comerț și Industrie.

Topul Firmelor include 7 domenii de activitate: cercetare-dezvoltare și high-tech, industrie, agricultură, construcții, servicii, comerț și turism. Iar pentru stabilirea clasamentului se iau în considerare cifra de afaceri, profitul din exploatare și rata acestuia, utilizarea eficientă a resurselor umane și a capitalului angajat.

Astfel, la domeniul servicii, Crisdent Clinic https://crisdentclinic.ro/ se află pe podium la mai multe categorii pentru activități de asistență stomatologică:

  • Locul 1 în Top Afaceri România 2020 la categoria Top 5 Afaceri pentru județul Neamț
  • Cea mai mare firmă din județul Neamț în 2020 la categoria Top 5 Mărime pentru județul Neamț

Crisdent Clinic se află pe primul loc în topul serviciilor stomatologice în județul Neamț, cu o cifră de afaceri de 4,4 milioane lei în 2019, pe locul al doilea după numărul de angajați și pe locul al treilea după profit, cu 1,1 milioane lei.

Crisdent Clinic s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin calitatea serviciilor și prin investiția în tehnologie performantă care aduce după sine realizarea de tratamente rapide, eficiente și fără durere. Cu o echipă medicală de excepție și o abordare la cele mai înalte standarde, Crisdent a câștigat încrederea oamenilor și a crescut continuu.

Printre principalele Protocoale și Sisteme pe care Crisdent le folosește pentru tratamente performante, de ultimă tehnologie, cu ajutorul cărora au fidelizat pacienți, se numără următoarele:

Digital Smile Design – un protocol de actualitate folosit în departamentul de estetica dentara, ce permite pacientului să își aleagă zâmbetul care se potrivește cel mai bine fizionomiei sale, cu o predictibilitate foarte ridicată și un rezultat pe măsură. Calculele și algoritmii folosiți în acest software au rolul de a modifica fizionomia facială prin remodelarea surâsului pretat fiecărui pacient în parte.

Terapia Laser cu aplicații revoluționare în diferite intervenții în endodonție, parodontologie, chirurgie, implantologie, terapie și cosmetică dentară.

Protocolul de inserare a sistemului de implanturi Sky Fast and Fixed, dezvoltat de Bredent Germania, care implică inserarea de implanturi și dinți ficși în maxim 48 de ore.

Planificarea digitală a inserării implantelor dentare folosind singurul computer tomograf cu fascicul conic, din Piatra Neamț, 120/90 Vatech Pax i3D cu o doză extrem de mică de radiații și cu acuratețe desăvârșită. Acesta se folosește, de asemenea, în diagnosticarea afecțiunior de interes în cadrul departamentului de O.R.L. al Crismed Clinic.

Protocolul de scanare intraorală ce oferă o experiență unică și plăcută în ceea ce privește amprentarea digitală rapidă și fidelă, fără a crea disconfort pacientului și oferind avantajul unui timp de execuție a lucrărilor protetice redus, frezarea directă prin tehnologiile Cad CAM, plusând cu o acuratețe crescută comparativ cu tehnicile convenționale de amprentare.

Protocolul de siguranță a pacientului ce implică monitorizarea intraoperatorie prin aparatură specifică și aplicarea celor mai înalte standarde de logistică, sterilizare și dezinfecție a suprafețelor, a uniturilor dentare, a pieselor de mână și a întregului instrumentar prin folosirea celor mai performante soluții de dezinfecție, a lămpilor UVC, a aparaturii de sterilizare multiplă și a filtrelor de aer prezente în întreaga clinică, inclusiv în sălile de așteptare.

De asemenea, echipa Crisdent Clinic, sub tutela doamnei Dr. Lițcanu Cristina și în parteneriat cu laboratoarele Ardealul, a reușit să producă EXCLUSIV propriile produse NATURALE pentru igiena orală, printre care se numără apa de gură Crisdent, un spray cicatrizant pe care îl folosesc pacienții după intervențiile chirurgicale și o gamă variată de paste de dinți cu arome de portocală, lămâie, cuișoare, salvie, mentă dulce, ce au fost gândite targetat pe anumite afecțiuni precum demineralizările dentare, parodontită, afte și leziuni intraorale.

„Crisdent Clinic a fost gândită să fie mai mult decât o clinică, este o experiență pe care am dorit să o aducem la cele mai înalte standarde de calitate, pentru ca pacienții noștri din Piatra Neamț să beneficieze de tratamente optime, de durată. Echipa noastră a fost concepută să fie o echipă tânără de medici specialiști cu experiență vastă pe domeniile lor, conectați mereu la ultimele inovații, studii, tehnologii apărute și protocoale care, într-un final, au ca scop realizarea unor tratamente fără durere, predictibile și la cele mai înalte standarde europene. Medicina dentară a evoluat rapid în ultimii ani și este o îndatorire morală a medicilor față de pacienți, să fie capabili să asimileze și să aplice cu succes tot ce este de actualitate și în interesul acestora. Consider că viziunea unui medic stomatolog trebuie să se disperseze către toate ramurile medicinei atunci când un pacient îi trece pragul. Nu putem să evaluam o afecțiune dentară fără să facem analogii și să căutăm cauza ce poate ține, de multe ori, de cu totul alți factori – genetici, metabolici, endocrinologici, etc. Aceste premise ne-au ajutat să stabilim (conform rapoartelor interne) o rată de succes în ceea ce privește tratarea pacienților edentați, prin inserarea de implanturi dentare, de 97,5%.

Din același considerent a fost creat și Crismed Clinic, cu ramurile sale – ORL, CHIRURGIE ESTETICĂ și ORTOPEDIE – care lucrează în simbioză perfectă, pe aceste domenii, cu medicina dentară, pentru a trata afecțiunile specifice precum sinuzite maxilare de cauze odontogene, osteoporoza și, de multe ori, pentru “a ajusta“ rezultatul final. Aici mă refer, în special, la chirurgie estetică, unde, de multe ori, pacienții noștri, după refacerea zâmbetului optează pentru tratamente adjuvante pentru Gummy Smile (repoziționarea buzei superioare prin injectarea de Botox), augumentarea buzelor cu acid hialuronic , estomparea ridurilor, etc“, declară Dr. Lițcanu Alin – Manager / Coordonator al departamentului de Estetică dentară Crisdent Clinic.

Crismed Clinic ocupă la rândul său primele poziții în Topul Firmelor pentru servicii referitoare la sănătatea umană, în județul Neamț. Aceasta s-a remarcat la mai multe categorii, astfel:

  • Locul 1 în Top Afaceri România 2020, pentru Microîntreprinderi din județul Neamț
  • Locul 1 în Top Profit România 2020, între primele 5 Microîntreprinderi din județul Neamț
  • Cea mai mare firmă din Piatra Neamț în Top 5 Mărime pentru România, localitatea Piatra Neamț

În 2019, 10.577 de firme din județul Neamț au depus bilanț, din care doar 4.134 au îndeplinit condițiile pentru a intra în competiție și a fi listate în Topul Firmelor.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult