http://www.pornleader.net
http://xvideos4.pro
argenta caliente.https://porndrop.best

Cui arată PNL pisica? Trimitere la Neamț și mai puțin la neamț

0

De Ziua
Internațională a Pisicii, în versiunea instituită în 2002 de Fondul pentru Bunăstarea
Animalelor, Partidul Național Liberal a ținut mare Consiliu Național. Mii de
peneliști s-au îndreptat spre București să aclame candidatura lui Iohannis la
președinție, oficializarea lui Rareș Bogdan, avansat la excepțional ca
prim-vicepreședinte împovărat de strategiile politice, plus ce mai aveau anunțat
pe-acolo. Însuflețirea cu irizații de miraj al puterii se simte de sus până
jos.

În
perioada premergătoare alegerilor europarlamentare, la adăpostul campaniei
naționale dominate de urlete și slugărnicie deșănțată față de Partidul Popular
European, începuseră deja să aibă apucături premature de viitori conducători.
La termen sau înainte de termen, cu accent pe ultima variantă. Vezi bine, li
s-ar cuveni – tot lor, ăia vechi – deși românii nu pricep nici azi ce-au votat în
mai. Cu icoana Cuviosului Klaus de la Sibiu sub pernă, precum odinioară frații
lor pedeliști cu a Elenei Udrea, ei visează. Visul în sine n-ar fi o întâmplare
rea, numai că ne încurcă un amănunt: care-i locul nostru-n visul lor, în
capetele lor adânc și prematur turmentate de foamea de putere? Întrebarea e
justificată și trebuie repetată din moment ce de la ei aveam pretenții uriașe,
poate ultimele.

Încă nu
acordăm suficientă atenție șmecherilor și șmecheriilor (sau golanilor și
golăniilor) marca PNL, de sus până sub Ceahlău, și rău facem. Bunăoară, să
zicem că iese Iohannis iarăși președinte. La ce ne folosește, iar umblă cu
lucrul bine nefăcut? Dar, în ipoteza că viitoarele alegeri parlamentare conduc
la o coaliție politică dominată de PNL, îl desemnează pe Ludovic Orban
prim-ministru? Dacă n-o confirmă repede și clar, pierde fundamentaliștii din
partid. Dacă o admite, se face de râsul cucuvelelor moștenite de la Cotroceni
și al peneliștilor cu mintea acasă. Partidul, se știe și se discută de ani de
zile în interior, are un singur om apt să conducă un guvern puternic și
credibil – e primarul Ilie Bolojan de la Oradea, și punct.   

La altă
scară, în prăpăditul județ Neamț, s-au trezit în ultima vreme niște figuri din
partid să se scarpine de Ionel Arsene și administrația județeană. Foarte frumos,
bravo! Ani la rând, însă, când doar câțiva gazetari ștergeam podelele cu
favoritul lui Dragnea și asociații săi, suferind de singurătate, ei nu mișcau
în front. Ascensiunea și consolidarea acestui sistem la nivel județean se
datorează în mare măsură taman cuvioșilor peneliști, accentul căzând pe lotul
de consilieri județeni, creație a importatului de la Iași din 2014, Cozmanciuc
pe numele său.

Cu
declarații și comunicate prost încropite nu recuperează absolut nimic. Scribii
lor habar n-au când și cum să folosească cuvântul „dezinteres”. Sporul de imagine
căutat nu face decât să contureze adevăratul obiectiv principal al echipei
conducătoare. E vorba de conservarea pozițiilor politice deținute. Eugen Țapu
vrea încă o dată în Senat, iar Cozmanciuc și Leoreanu la Cameră. Dacă Micu
rămâne primar la Roman, cu atât mai bine. De s-o potrivi ceva, pe undeva  și pentru fostul prefect George Lazăr,
petrecerea-i gata arvunită.

În rest?
În rest dă cu resturi. E suficient să ne gândim că la Piatra-Neamț, din tot
activul de partid, pot inventa un singur candidat viabil pentru funcția de
primar, pe profesorul Mihai Obreja. Dacă acceptă, dacă face partidul rost de
finanțare. Mai rău, de combinatori luminați pentru ei înșiși ce s-au adunat,
încă nu se prind c-au întins prea mult o coardă – n-au în evidențele de partid
actualizate absolut niciun lider județean solid și convingător din
Piatra-Neamț. Acum au intrat în prelungiri cu etapa depunerii dosarelor, inclusiv
pentru consiliul local și un birou politic, urmează sondaje de opinie pompoase,
evaluări, chestii, socoteli.

Dar la
șefia județului, cu cine merg? Cu însuși Mugur Cozmanciuc? Să fim serioși.
Poate dacă-l votează „frenderii” de la PSD. Sigur, la ce suflu are rigoarea
politică liberală, ca răspomâine-s în stare să-l recupereze pe Vlad Marcoci,
c-a mai fost la ei. Ca precursori, deschizători de drum, au început a sosi alți
parteneri crescuți și consolidați la școala de politică asupritoare a lui
Gheorghe Ștefan, protagoniști supraviețuitori ai inutilelor dezvăluiri de presă
în echivalent geamantane de documente.

Acest gen
de recuperări arată încă o dată că, la vremuri de provizorat și interimate în
rândul supușilor, Cozmanciuc e în elementul lui. Are discurs, povestește frumos,
e imbatabil la promisiuni. Îi merge uns de câțiva ani, rețeta e verificată și
nu se dă dus că nu-l primește nimeni. Cât privește sezonul de adeziuni, bine
era să fie mai multe, să fie semnate de persoane pe care nu le poți bănui de
tranzacții, adică de o procedură de achiziție ascunsă a viitoarelor poziții
publice. Altfel, pute.

Culmea
comediei definitorii pentru caraghioșenia PNL este brusca reanimare (via PACT)
a lui Andrei Carabelea, doritor al fotoliului de primar. Cu câțiva ani în urmă
anunțase public intrarea în conservare, spre bucuria celor sătui de deturnarea
protestelor și manifestațiilor legitime sub atenta-i baghetă lustruită în umbra
lui Gheorghe Ștefan. Ieșirea din conservare și reactivarea politică, în șir cu
alți fruntași ai regimului Pinalti, coincidență s-o fi chemând pe limba lor
săgetătoare.

Dacă
adăugăm alte reciclări și recuperări de cadre de prin niște comune, metamorfozate
în lideri destoinici și providențiali, paleta de concluzii neliberale e
imposibil de respins. Organizația județeană apare gata transformată într-un
vehicul purtător al intereselor personale a câtorva cu alură și aroganță de „băieți
deștepți”. În fapt, ei nu vând blana ursului din pădure, asta-i manoperă
superioară, cere rafinament. La cât tupeu brut au, cred că arată pisica, dar nu
precizează cui. Mare minune să nu se prindă alegătorii că tocmai lor le arată o
biată mâță jigărită. Ludovic Orban știe și, până acum, nu semnalează că ar fi
tulburat de această porcărie. Ehe, cu ce pisică frumoasă se juca el pe vremuri
la sediul PL ’93 din București, pe Calea Victoriei…

Viorel COSMA

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

pussy hunter kiss jav pasivo se toma mi leche en telo de lince.porn videos amateur cumswaps with ho.

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult