Cum se marchează teritoriul la Neamț: În lipsă de argumente logice, atac plătit la persoană și vandalizări

0

A început campania electorală la Piatra-Neamț și competitorii încep să scoată armele. Unele mai ascuțite, altele mai tocite, dar, în fond, bazate, parcă, pe o luptă între copii care se mușcă atunci când nu au argumente.

După ce în anumite partide luptele interne s-au lăsat cu mușcături infantile cu dinți de lapte și părăsirea taberei, s-a declanșat schelălăiala electorală a celor care nu pot demonstra cu fapte și recurg la manipulări care mai de care mai toxice, doar-doar vor prinde la electoratul pe care îl consideră, pe nedrept, cu un IQ sub nivelul mării. Vă anunțăm că testul de IQ se va da cu ștampila la vot și se va demonstra că pietrenii nu pot fi luați de proști.

Și pentru că dinții de lapte nu sunt cei mai eficienți în lupta pentru funcții, s-a scos banul și s-au plătit mercenarii. Din senin, vedem articole sponsorizate pe rețelele de socializare de oameni care au văzut doar în poze Curtea Domnească. Pentru ei Piatra-Neamț apare, probabil, doar pe codul de tranzacție din contul bancar.

Iată mai jos două articole sponsorizate agresiv în rândul publicului țintă de la Neamț de două publicații „de renume” în județ (am glumit). Și pentru că nu vrem să fim acuzați de manipulare, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să vă documentați despre ce s-a întâmplat până la urmă cu banii alocați pentru porțile județului, dar și ce înseamnă, în termeni juridici, „prezumția de nevinovăție”. Pentru că (nu-i așa?) cel mai bine e să te informezi „din surse oficiale” ca să nu dai peste vreun fake news.

Scopul e acela de a lovi și în candidatul de la Piatra-Neamț, asociat cu Arsene. Când vrei să distrugi o tabără adversară, îi rănești liderul, machiavelic, prin orice mijloace.

Și pentru că Arsene încă se ține bine pe picioare, s-au gândit să țintească și pe lângă.

Iată mai jos cum arată panourile candidatului PSD de la Piatra-Neamț după ce, coincidență sau nu, acesta a criticat, CU ARGUMENTE, înlocuirea olimpicilor cu afișele PNL pe panourile din centrul orașului. Dacă adversarii consideră că așa se câștigă o luptă, cu găinării, stăm și ne întrebăm cum de au atât de multă lipsă de modestie încât să considere că pot conduce o comunitate în mod responsabil și civilizat.

Nu le plângem de milă candidaților PSD, deoarece, cu toții, au știut și știu în ce se bagă. S-a apăsat butonul de pornire a malaxorului plin de atacuri la persoană pentru că… unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Când nu ai făcut nimic pentru comunitatea ta, nu îți rămâne decât să îi ataci, golănește, pe cei care au demonstrat cu fapte.

Chiar dacă Răzvan Cuc e puțin „accidentat” e doar din cauză că adversarii lovesc, din lipsă de fairplay, sub centură. Și când faci asta într-o competiție corectă… ești descalificat și rămâi să te bați doar cu tine însuți, în fața oglinzii. Ringul e doar pentru oamenii corecți și antrenați, care dau dovadă de fairplay.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult