Despre întâlnirea dintre Dăncilă și Tăriceanu

0

Punctul de vedere al liderului ALDE Neamț, Ion Asaftei, în urma întâlnirii dintre Dăncilă și Tăriceanu:

Singurul lucru pe care ALDE vrea să-l obțină de la PSD este cunoscut public și acela se numește restartarea guvernării. Nimic altceva! Această restartare se poate face astfel: un nou program de guvernare, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o reformă a unor instituții ale statului și o restructurare a echipei guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competență. Pentru toate aceste lucruri este nevoie de un vot în Parlament.

ALDE propune o abordare constructivă, bazată pe dialog și cooperare. ALDE nu face trocuri politice, așa cum spune PSD, că ba negociază cu UDMR, ba cu Pro România, ba cu Iohannis. Ceea ce încearcă acum PSD să facă, prin diverși comunicatori, nu este decât să acuze ALDE pentru a putea distrage atenția de la trocurile politice pe care le are în desfășurare. Dacă nu erau dați de gol chiar de cei la care au apelat, Ponta sau UDMR, cu certitudine neconflictuala dna Dăncilă nu ar fi anunțat public aceste discuții. Culmea, nici măcar când dl Ponta a dezvăluit ofertele primite de la PSD, dna Dăncilă nu a avut corectitudinea politică de a admite aceste discuții.

Acum, această victimizare din partea PSD este peste puterea noastră de înțelegere, în contextul în care tot ceea ce am propus noi este de bun simț și transparent. Cel mai bine ar fi ca PSD să renunțe la astfel de abordări, care nu-i fac cinste, și să se preocupe de guvernare. Senzația este că doamna premier Dăncilă este preocupată doar de campania pentru alegerile prezidențiale, fără a mai da importanță lucrurilor cu adevărat esențiale pentru români, ce țin de guvernare.

ALDE
rămâne ferm pe poziţii şi reiterează măsurile care să asigure
o bună guvernare. Din păcate, premierul Dăncilă și PSD nu par
capabili să înțeleagă necesitatea unui nou restart pentru Guvern
și preferă să mențină lucrurile în forma actuală, ceea ce nu
face bine nimănui.

Situația este cu atât mai gravă, având în vedere că, în ciuda măsurilor bune luate la guvernare (creșteri de pensii și salarii), românii consideră, într-o proporție covârșitoare, că direcția țării nu este una bună.

Propunerile
făcute de premierul Dăncilă şi colegii domniei sale în şedinţa
coaliţiei, privind un pachet de măsuri pe care Executivul să le
aprobe în perioada următoare, aşa cum ne-au fost descrise, nu sunt
decât modificări de suprafaţă, un fel de pansament peste
problemele de profunzime ale guvernării. ALDE consideră că aceste
măsuri sunt insuficiente, căci este nevoie de o reformă profundă
a sistemului şi a instituţiilor.

ALDE
a cerut în continuare, în faţa colegilor de la PSD, promovarea
unui pachet de măsuri care să cuprindă o restructurare de amploare
a Executivului, care să vizeze reducerea numărului de ministere,
înjumătăţirea numărului de secretari de stat şi diminuarea
drastică a numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor.
În plus, s-a vorbit despre necesitatea unei reforme a funcţiei
publice, axată pe competenţă.

Având
în vedere decizia conducerii PSD de a nu susţine aceste măsuri,
urmează să analizăm rezultatele guvernării.

De
altfel, luni, 26 august a.c, sunt convocat la București la ședințele
forurilor superioare de conducere ale ALDE, respectiv Biroul Politic
Central și Delegaţia Permanentă, pentru a dezbate, analiza și
hotărî care este poziția partidului nostru în actualul context
politic național și care este viitorul colaborării cu PSD, dacă
aceasta mai este sau nu de actualitate.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult