Dezvăluiri despre SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova), cu fostul ministru moldovean al apărării, Anatol Şelaru

0

Aflat în vizită în România la Piatra-Neamț, fostul ministru moldovean al apărării, Anatol Şelaru, a răspuns la câteva întrebări adresate de publicația noastră în legătură cu SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova). Răspunsurile sunt interesante deoarece, despre SIS se vorbește mai puțin deși multe voci avizate în geopolitică spun că acest serviciu secret al Moldovei este de fapt condus de ruși.

Aveți o mare problemă cu intrarea în Europa și dumneavoastră puteți să ne răspundeți la această întrebare legată de SIS (Serviciul de Informații Secrete) care nu vrea să se despartă în mai multe servicii cum impun țări europene. Vedeți o putere prea mare acumulată la acest SIS din Moldova, ținând cont de faptul că Moldova este singura țară cu un singur serviciu secret?

Nu. În perioada cât am fost ministru am avut o colaborare foarte bună cu SIS-ul și, dimpotrivă, SIS-ului i s-au tăiat foarte multe din prerogativele pe care le avea mai înainte, inclusiv nu mai poate să facă cercetări penale, dar eu am colaborat cu SIS-ul foarte bine, și erau niște specialiști foarte buni si foarte mari patrioți.
În ceea ce ține de domeniul de blocare a rotației militarilor ruși din Transnistria, deoarece noi le-am blocat accesul în Republica Moldova militarilor care veneau, după doi-trei ani plecau și trebuia să vină alții înapoi și atunci noi le-am blocat pe toate căile și am putut face acest lucru doar în colaborare cu SIS-ul, fiindcă atunci când nu mai ai ofițeri, soldați militari de rând poți să angajezi din populația locală, dar ofițerii nu.
Mulți din ofițerii ruși nu mai voiau să vină în Republica Moldova să-și facă serviciul, deoarece știau că în jur de trei ani de zile nu vor putea pleca acasă, nu își vor putea vedea familia, și erau izolați doar la Tiraspol, pentru că, cum veneau la noi, erau vânați, prinși și deportați din Republica Moldova.
Astăzi SIS-ul este un instrument în mâinile președintelui Dodon și el nu mai face acest lucru. Astăzi militarii ruși circulă liberi, vin în Transnistria, vin, pleacă, fără nici un fel de probleme.
Desigur că SIS-ul trebuie reformat și adus la standarde europene, dar noi nu avem mai multe structuri de securitate, cum există chiar și în Romania, SIE, contrainformațiile militare. Contrainformațiile militare la noi abia acum s-au format în armată pentru că până acum SIS-ul era cam ”gelos” și nu permitea, iar unii nu voiau să permită militarilor să aibă niște servicii puternice care ar putea contracara anumite acțiuni din partea Rusiei.
Da, din acest punct de vedere dumneavoastră aveți dreptate, în sensul că trebuie reformat și adus la standardele europene. În afară de asta, într-o perioadă puțin mai lungă s-a curățat SIS-ul de foștii colaboratori pregătiți în Rusia, s-a curățat de cei care chiar colaborau cu serviciile secrete rusești, însă acum nu pot să vă spun ce se întâmplă acolo deoare ce de un an de zile controlul a fost preluat de către Dodon și, din câte înțeleg eu, există o colaborare foarte bună cu serviciile secrete rusești.

Din 2009 până în 2019, se vede cu ochiul liber, șefii SIS – nume de român. Din 2019- nume de rus. Înțeleg că s-a reluat colaborarea cu serviciile rusești?

Numele nu contează în cazul de față, fiindcă directorul de la SIS a fost pregătit în Statele Unite, a fost recomandat chiar de către partea americană, din câte s-a vorbit așa în anumite cercuri, dar contează cine sunt adjuncții, sunt vicedirectorii care au fost numiți direct de către Dodon.

SIS-ul este al Repubicii Modova acum sau este condus din exterior, de Rusia?

Deci eu pot să vă spun că, parțial, DA.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult