Directorul Școlii Gimnaziale ”Ioan Grigore Teodorescu” este un mincinos

0

Pe la începutul anului am avut un articol în care povesteam ce acuzații se aduc domnului Cristinel Constantin, directorului Școlii Gimnaziale ”Ioan Grigore Teodorescu” din satul Ruseni, comuna Borlești. (click aici pentru articol)

Deoarece noi nu avem nicio competență de a verifica ce se întâmplă într-o școală, am trimis toate acuzațiile spre verificare Inspectoratului Școlar Neamț și în mod corect am publicat și răspunsul Inspectoratului. (click aici pentru articol)

Din punctul nostru de vedere subiectul era închis, doar că directorul Cristinel Constantin își argumentează acum apelul într-un proces în care este acuzat de hărțuire sexuală prin școală cu o declarație în care spune că a purtat un soi de corespondență cu redactorul ziarului Piatra Neamț și că i s-ar fi spus că cei cu care se judecă el au transmis reclamații la noi, informații absolut mincinoase deoarece noi nici nu știm cum arată oamenii respectivi și nici nu am discutat cu ei vreodată.

Domnule director, Cristinel Constantin. Am fost contactați acum cateva zile de partea cu care vă judecați și nu știu de unde scoateți dumneavoastră minciunile, dar acum este prima oară când vorbim cu acel om. Poate faceți confuzie între acuzațiile de hărțuire sexuală care vi se aduc. La noi au ajuns vreo trei și dumneavoastră cred că vă referiți la a patra.
Nici de corespondență cu dumneavoastră nu îmi amintesc de nimic decât de câțiva mesageri în favoarea dumneavoastră, oameni de bună credință care vroiau să vă ajute și de o vizită pe care am făcut-o la dumneavoastră în birou și v-am garantat că nu sunteți o țintă a publicației, ci doar avem multe plângeri la adresa dumneavoastră și dumneavoastră sunteți singurul care puteți să vă rezolvați problemele. Dacă nu țineți minte vizita, e vorba de aceea în care mi-ați propus ceva reclamă de la școală și eu am spus ca fac doar fără bani că e vorba de copii și ați vrut să îmi dați o sticlă de whisky și nu mai știu ce și am refuzat.
Nu știu ce aveți în cap, domnule director, dar aștept cu nerăbdare să fiu citat în fața instanței unde să spun ce este de spus. Este nepermis să vă folosiți de publicația noastră pentru a vă rezolva conflictele în condițiile în care chiar am fost corect față de dumneavoastră și răspunsul Inspectoratului publicat de noi v-a avantajat, clarificând multe dintre acuzațiile care vi se aduceau.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult