„Evadare” ca-n filme, în NEAMȚ – Un bărbat panicat a sărit din Ambulanță, în mers

0
Foto caracter ilustrativ

Vineri, 14 august, un bărbat care era transportat către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu suspiciune de coronavirus, pentru a fi testat, a încercat o „evadare” altfel, sărind din ambulanța care se afla în mișcare.

Iată ce a declarat pentru ziarpiatraneamt.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu:

În data de 14 august, în jurul orei 22.00, polițiștii de la secția de Poliție Rurală din Dulcești au fost sesizați cu privire la acest aspect, respectiv că un bărbat ar fi sărit din ambulanța cu care era transportat la Spitalul Județean.

S-au deplasat la fața locului și au constatat că în timp ce conducătorul Serviciului Județean de Ambulanță conducea autospeciala din direcția Roman spre Piatra-Neamț, la un moment dat s-ar fi declanșat senzorul de la ușa din spate a autospecialei, a oprit și când a verificat a constatat că bărbatul de 69 de ani nu era în interior. Acesta a fost găsit la o distanță de aproximativ 100 m de ambulanță. Bărbatul a suferit mai multe leziuni iar în cauză s-a întocmit dosar penal ventru vătămare corporală din culpă.

Bărbatul nu se afla sub influența alcoolului. Nu se știe ce anume l-a determinat să recurgă la un asemenea gest, cel mai probabil a acționat sub impulsul fricii.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult