Excelență prin asumarea tradiției/Prezență „rareșistă” la concursul de chimie aplicată și inginerie chimică „Cristofor Simionescu”

0

Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului din cadrul Universitații Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași organizează anual concursul ,,Academician Cristofor Simionescu”, competiție care transmite prin intermediul elevilor de liceu o chintesență a valorilor românești – atât un mod de afirmare, cât și de valorificare a cunoștințelor în domeniul chimiei aplicate și a ingineriei chimice – fiind subliniată de fiecare dată excelența. Devotamentul participanților, alături de munca asiduă destinată studiului chimiei, situează această disciplină la nivel de pasiune, asigurându-ne faptul că viitoarea generație de chimiști români vor face România să ,,strălucească” peste hotare.

Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, cuprinde în palmaresul său cele mai multe premii și rezultate importante din țară la această competiție, obținute de elevii rareșiști, ai căror performanțe au fost recunoscute de însuși decanul facultații, prof.univ.dr.ing. Nicolae Hurduc, care a vizitat colegiul pentru a înmâna personal diplomele elevilor. Vizita dânsului a fost o încununare a succesului,  marcând o deosebită onoare instituției de învățământ. Cu zâmbetul pe buze, dumnealui a ținut să felicite profesorii îndrumători, făcând referire la faptul că punctajul de lot al colegiului s-a făcut remarcat printre celelalte licee din țară. Păstrându-și statutul de colegiu de top al învățământului nemțean, Colegiul Național ,,Petru Rareș” promovează excelența prin asumarea tradiției.

,,Prilejul de a îmbina arta chimiei, căci prefer s-o numesc artă, cu setul de valori care mi-a fost transmis de-a lungul parcursului meu educațional, nu mă poate face decât recunoscătoare. Recunoscătoare pentru dascăli, recunoscătoare pentru inițiativa demarării acestei competiții și, nu în ultimul rând, mândră de apartenența mea în cadrul acestui colegiu. Cu siguranță voi participa și anul viitor, cu ambiție și cu  forțe proaspete!” – (Ilie Adriana- clasa a X-a).

 Cât despre desfășurarea concursului, participanții au fost întâmpinați într-o atmosferă prietenoasă, care inspiră profesionalism, încurajându-i pe elevi să revină în Iași. ,,Ca elev participant la ediția trecută a concursului, această experiență a însemnat un prilej de a cunoaște oameni importanți și dedicați care promovează și apreciază interesul și munca. Organizarea și atmosfera mi-au lăsat o impresie foarte bună și cu siguranță voi participa, împreună cu colegii mei,la edițiile următoare.”(Căileanu Teodora-clasa a IX-a).

  • informații furnizate de Ilie Adriana și Căileanu Teodora – Colegiul Național ,,Petru Rareș”

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult