Festivalul Concurs International al Artelor „Teodor Ciurdea – Coresi”, ediția a III-a

0

Comuna Dochia, dar și orașul Piatra-Neamț au fost gazdele celei de-a treia ediţie a Festivalului-Concurs Internațional al Artelor „Teodor Ciurdea – Coresi”.

Festivalul Concurs International al Artelor „Teodor Ciurdea – Coresi” este dedicat muzicii, dansului, teatrului, artelor vizuale, obiceiuri şi tradiţii populare, este primul din România care se desfăşoară într-o localitate rurală din România. Deschiderea a avut loc la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ.

Manifestării i se recunoaște și i se prețuiește, pe zi ce trece, valoarea, provocând ecouri puternice în lumea artistică și culturală națională și internațională, atrăgând din ce în ce mai mulți concurenți și participanți. Dacă prima ediție din 2017 a durat numai o zi, a doua ediție din 2018, două zile, iar acum, la a treia ediție, timpul s-a prelungit datorită unui preambul prezentat la Teatrul Tineretului Piatra-Neamț de către formația ArtOne Dans Academy din Coreea de Sud.” au transmis organizatorii.  

„Am înființat acest festival în lumea satului de unde am plecat, gândindu-mă la tânăra generație din care se pot descoperi și ridica talente care vor face ca arta și cultura în zona Moldovei să nu piară”, a a menționat maestrul Teodor Ciurdea, inițiatorul festivalului .

Theodor Coresi ( Ciurdea)  născut pe 11 octombrie 1953, este artistul originar din comuna Dochia, Județul Neamț, care astăzi este primit cu admirație și aplauze pe scenele mari ale lumii și nu numai. Debutul îl face la vârsta de 10 ani pe scena Cîminului Cultural din localiatea natală. Calitățile vocale i-au fost descoperite de profesorul de muzică, în școala generală. 

A urmat cursurile Facultății de Instrumente și Canto, secția Canto, la București ca apoi, după absolvire, să plece din țară și să urmeze din 1986 studii de perfecționare la Viena și la Roma. Căile de success i s-au deschis după ce a câștigat marele premiu al unui concurs de la Viena. A cântat pentru însăși Papa Ioan Paul al II-lea la reședința de vară a Suveranului Pontif de la Castel Gandolfo. 

Cariera sa s-a dezvoltat pe parcursul a trei decenii, timp în care a cântat pe mai toate marile scene ale lumii cum ar fi Opera de Stat din Viena, ”Teatro Massimo„ din Palermo. „TeatroSao Carlo” din Lisabona, „Canadian Opera Company” din Toronto, Opera de Stat din Praga. Hirotonit diacon la 50 de ani, Theodor Coresi devine absolvent al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

În prezent, maestrul este profesor la Facultatea de Muzică a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti şi director al Centrului de învăţământ la distanţă a aceleiaşi universităţi, de la Viena. Tot în capitala Austriei conduce studioul de canto „Opernsänger”, loc în care se perfecţionează absolvenţi ai universităţilor de muzică din toată lumea.

Manifestarea a fost onorată cu prezența de către dl. Pugna Alexandru Secretar de Stat – Ministerul Culturii, dna. senator Arcan Emilia, dl. vicepreședinte CJ Neamț Asaftei Ion, vicepreședinte CJ Neamț Dulamă Laurențiu, secretar al partidului PSD – Chirilă Daniel .

Țin să multumesc tutror celor care ne-au onorat cu prezența și cu interesul lor pentru artă. Cei care au făcut posibil acest lucru sunt iubitori ai artelor si nu numai. Mulțumesc DOCHIENILOR, în frunte cu Titi Paduraru(primar) Vasile Pascaru(secretar,) Beatrice Copcic(bibliotecar), Georgeta Asavinei(sirector), Neculai Nichi Pantalon(prof.), Ceausu Vasile (Viceprimar), Voica Berea(doctor), doamnelor Gaman, Craescu, Chiuariu etc. Mulțumesc prietenilor de suflet, personalități marcante ale culturii și artei din România, care au fost prezenți la Dochia și la Piatra-Neamt, pentru acest unic eveniment, Cristina Cotescu(regizor opera) Bucuresti, Catarina Lal(soprana) Viena, Cosmin Marcovici(tenor) Iasi, Radu Ciordas(artist folclor) Bucuresti, Simona Baicu(coregraf) Bacau, Elena Craescu(prof.) Piatra-Neamș, Dorina Surdu(director) Margineni, Dedilia Popovici (coregraf folclor) Piatra-Neamt, Alexandru Radu Petrescu (regizor) Iasi, Cristina Simionescu(prof.) Iasi, Cezara Petrescu(prof.) Iași, Isabela Oancea(director) Galati,..,și mulți, mulți alții, care au fost și sunt alături de noi. ”, a transmis Roxana Mihăila, președinte al ONG-ului „Asociația Drepturilor Omului și Solidaritate Socială” (A.D.O.S.S.) si unul din organizatorii din acest an a Festivalului – Concurs Internațional al Artelor „Teodor Ciurdea – Coresi” .

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult