Final de săptămână canicular! Temperaturi de 40 de grade!

0

SITUAŢIA METEOROLOGICÃ PENTRU JURNALUL OREI 13
Cerul prezintã unele înnorãri în zonele de deal şi de munte, unde pe arii restrânse se semnaleazã averse şi descãrcãri electrice. În restul teritoriului cerul este mai mult seni. Vântul sulã slab şi moderat. La ora 13, sunt valori termice cuprinse între 24 de grade la Miercurea Ciuc şi 33 de grade la Brãila, Ianca, Urziceni, Medgidia şi Bucureşti-Filaret.

PROGNOZA METEOROLOGICÃ PENTRU DUPÃ-AMIAZÃ
Vremea va fi în general instabilã, dar şi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, canicularã, local, în sud. Disconfortul termic va fi ridicat şi, mai ales în zonele de câmpie, indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, însã, local, vor fi şi intervale cu înnorãri accentuate, vijelii, intensificãri puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descãrcãri electrice, mai ales în zonele de deal şi de munte. Pe arii restrânse se va semnala grindinã, iar cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp şi izolat 35…55 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 35 de grade.

Ora 13
Sânnicolau Mare (31 grade în termometru) / umiditate (56%) / temperatura resimţită 41 grade (ora 12)
Bucureşti (33 grade în termometru) / umiditate (42%) / temperatura resimţită 40 grade
Brăila (32 grade în termometru) / umiditate (42%) / temperatura resimţită 40 grade
Feteşti (30 grade în termometru) / umiditate (55%) / temperatura resimţită 40 grade
Galaţi (31 grade în termometru) / umiditate (42%) / temperatura resimţită 39 grade
Tulcea (31 grade în termometru) / umiditate (46%) / temperatura resimţită 40 grade
Lugoj (29 grade în termometru) / umiditate (60%) / temperatura resimţită 40 grade

Spre weekend, vremea se va menţine canicularã în sud şi în sud-est. Disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va fi peste 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, mai ridicate, pânã la 36…37 de grade, în Câmpia Românã, în Lunca Dunãrii şi în Dobrogea continentalã; minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade.

Indicele de confort termic, este un index ce coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă (mărime fizică egală cu o cantitate de vapori de apă, care există într-un amestec gazos de aer şi apă), pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman.

În mod normal, corpul se răceşte prin transpiraţie, proces în timpul căruia apa se evaporă, iar ca urmare căldura reţinută se diminuează.

Atunci când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta înseamnă o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură decât ar face-o în aer uscat.

Pragul critic este de 80 de unităţi. Acolo unde valoarea este egală sau mai mare, populaţia trebuie să se protejeze.

Aprecierea stării de confort sau de disconfort termic se poate face prin calculul indicelui temperatură – umiditate (ITU). Acest indice redă sintetic acţiunea simultană a temperaturii şi a umidităţii asupra corpului uman.

Dacă în două zone se înregistrează aceeaşi temperatură, dar umiditatea este diferită, senzaţia de sufocare va fi mai pronunţată în zona cu umiditate mai ridicată.

Practic, 35 de grade într-un aer uscat pot fi suportate mult mai uşor faţă de 32 de grade într-un aer umed.

sursa: jurnaldevreme.ro

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult