Fostul polițist Neculai PREDA, candidatul PMP la Primăria Târgu-Neamț [INTERVIU]

0

După trei decenii de activitate în Poliția Română, pentru Neculai Preda ieșirea la pensie nu a pus STOP dorinței de a veni în sprijinul cetățeanului. Fostul șef al Poliției Rurale Târgu-Neamț a intrat în politică și candidează din partea PMP la funcția de primar al orașului de sub Cetate.

Prin interviul de mai jos, am încercat să aflăm cum a luat această decizie și cu ce gânduri pornește pe drumul politicii locale:

Reporter: Ce v-a determinat să intrați în politică și de ce acum?
Neculai Preda:
Până acum, am lucrat într-un sistem care nu permitea acest lucru – Poliția Română. După ieșirea la pensie, discuțiile purtate cu o echipă de tineri, tineri care fac parte din familia mea extinsă, m-au convins să intru în politică pentru a face ceva pentru orașul nostru și pentru tinerii născuți și crescuți aici.

R: Cum aţi ajuns candidatul PMP la funcția de primar al orașului Târgu-Neamț?
Neculai Preda:
Am fost ales de PMP pentru că ei considerau că au nevoie de un om ca mine în această zonă. Am depus un CV, am fost acceptat și am plecat la luptă. În momentul de față, avem deja o echipă formată. Fac precizarea că, spre deosebire de alții, eu mă ocup doar de Târgu-Neamț, nu și de comunele arondate.

R: Ce vă recomandă pentru funcţia de primar?
Neculai Preda:
Experiența mea. Chiar dacă am lucrat într-un alt sistem, am lucrat tot în sprijinul cetățeanului. Consider că am capacitatea de a forma și coordona cu succes echipe. Sunt din Târgu-Neamț, familia mea este cunoscută în zonă, mi-am desfășurat aici 25 de ani din activitate.

De asemenea, mă recomandă cunoștințele pe care le-am acumulat și dorința mea de a face ceva pentru acest oraș. Sunt jurist de profesie și sigur voi reuși să duc la îndeplinire cu succes acest gând și această dorință.

R: Printre oponenții dumneavoastră se află și un fost polițist: actualul primar, Daniel Harpa. Va urma sau nu și un schimb de focuri?
Neculai Preda:
În niciun caz. Vreau să fac o altfel de campanie. Să le arăt oamenilor ceea ce pot să fac, cu resursele pe care le avem. Scopul meu principal e să-i atrag pe cei din privat, să rezolvăm lucrurile care ne frământă. Eu consider așa: cetățenii orașului au scos la concurs funcția de primar, iar noi suntem candidații. După primele două etape, depunerea dosarelor și campania electorală, urmează votul irevocabil dat de cetățean. Dacă trecem toate etapele cu brio, am câștigat.

Mulți m-au întrebat de unde voi trage eu voturi. Principalul meu gând este să-i atrag la vot pe nehotărâți. Pe cei care până astăzi nu au venit la vot, pentru că nu au găsit persoana potrivită. Sper să fiu eu cel pe care îl cautau și pentru care să vină la urne. A atrage dintr-o parte sau din alta nu este corect.

R: Trebuie să aveți și nemulțumiri, ca simplu cetățean al orașului, din moment ce vreți să schimbați lucrurile. Spuneți-mi, vă rog, trei probleme majore ale Târgului în acest moment.
Neculai Preda:
Orașul nostru se confruntă în prezent cu mai multe probleme.

Principala ar fi traficul supraaglomerat. Putem compara Târgu-Neamț cu Sebeș, care era la fel până s-a deschis autostrada. Adjud- tranzitat de E85. În Târgu-Neamț, putem face două ore de la peco Petrom până în centrul orașului, într-o zi de sărbătoare. S-au luat hotărâri nefericite: cele două treceri pentru pietoni, de la piață și de la obor, care blochează totul între cele două semafoare, drept exemplu.
O a doua problemă este aspectul exterior al orașului. Târgu-Neamț este un oraș turistic, dar nu prea arată așa. Ar trebui să urcăm într-un elicopter și să vedem cum arată de sus: 100 de culori la acoperișuri, carton, azbociment, tablă de șapte feluri. Nu există un fond de culori al orașului. Pentru cei care vor să cunoască un oraș pastelat, să meargă în Polonia. Sunt clădiri colorate individual, dar nu balamuc, ca în zona centrală a orașului nostru. Administrația publică locală trebuie să își facă treaba.
O a treia problemă a orașului este aglomerarea construcțiilor civile și a celor de utilitate publică. De exemplu, au apărut restaurante care au 30-40 de mese și 2, 3 locuri de parcare. Ieșim în afara orașului cu construcția, mai bine. Sunt străduțe foarte aglomerate, au apărut blocuri cu câte 20 de apartamente. Nu au luat în calcul că acei locatari nu au unde să parcheze, nu au luat în calcul suplimentarea canalizării, a apei sau a gazului metan. Administrația orașului dă autorizațiile de construcție… În curând, se va deschide un mare magazin la intrarea în oraș. Asta înseamnă blocaj total după pod. Eu am făcut un studiu, la magazin vor veni în jur de 1000 de autoturisme zilnic. Cum vor fi dirijate spre parcarea pusă la dispoziție? Vom ajunge să intrăm din Humulești, să ieșim prin Blebea și să venim dinspre Pașcani în oraș. Pentru că la podul de peste Ozana nu se va putea circula. Când s-a dat autorizația de construire, nimeni nu s-a gândit la aceste lucruri. Mai bine li se punea la dispoziție un spațiu din extravilan. De exemplu, când s-a construit Metro la Iași, era singura clădire din zonă, iar acum e plin. I-am introdus în mijlocul orașului ca să ne facem de treabă.
Nu s-a făcut în 30 de ani o parcare subterană. Avem două zone în care am putea să le facem. Una în Parcul Ion Creangă: demolăm tot, facem o parcare subterană și refacem, ca în piața din Piatra Neamț. A doua, în zona Adormirii- sub spațiul verde de la Cinema. Am transformat centrul în parcare, ne-am mulțumit că am desfăcut scuarul din mijloc și am rămas cu atât.

R: Care va fi primul lucru pe care îl veți face, dacă veți câștiga alegerile?
Neculai Preda:
Aș chema comisia de urbanism si cea de sistematizare rutieră. Cu harta orașului în față, aș căuta o variantă de sistematizare corectă. Nu înfundăm o stradă ca strada ing. Serafim Lungu și băgăm pe Aleea Târgului și Gloriei toate mașinile care vin din centru, printre blocuri. Am putea face două scuaruri cu firma din subordinea Primăriei, în fața Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, de exemplu, unde trotuarul are 6 m lățime, pentru deblocarea traficului. Nu vor fi soluții spectaculoase, dar nici împletitura din momentul de față.

Există mici aprozare care abia supraviețuiesc după instalarea unor vrânceni în față la fosta judecătorie sau pe trotuar pe Cuza-Vodă ori la Casa Creangă. Câștigul imediat pentru primărie e infim, vreo 25 de lei/lună, dar pentru micii comercianții din oraș poate înseamnă sfârșitul micii afaceri din care își întrețin familiile. Așa ceva e de neacceptat.

O galerie de artă în locul crâșmei de la Cinema. Nu putem amenaja interiorul la standarde înalte? Ok, dăm cu var, simplu. Să își expună copiii picturile, sau cei de la Fundația Omenia costumele populare pe care le lucrează. Cu bani puțini, până reușim să facem mai multe.

R: Ce proiecte mari aveţi pentru Târgu-Neamț?

Neculai Preda: Infrastructura rutieră, despre care am discutat mai devreme.
Un al doilea proiect- Stațiunea Oglinzi. M-am documentat cu privire la ce înseamnă o stațiune. Sunt un om care a umblat mult și știu cum ar trebui să arate o stațiune. Când vorbim de Stațiunea Oglinzi, vorbim de o suprafață mică, cu două clădiri nefuncționale. Ar trebui să avem cel puțin 100 de locuri de cazare, pentru a primi pasagerii unui autocar și cazările ocazionale. Ne mai trebuie un spațiu suficient pentru dezvoltarea acestui loc. E un teren de vânzare în fața stațiunii, dar teren e și pe domeniul silvic din spate. Ce trebuie să îi oferim omului care vine aici?! Toată lumea vrea piscină, dacă nu avem o piscină acoperită, nu am făcut nimic. Omul caută un agrement în zonă. Ar trebui să facem un drum care să fie practicabil și cu bicicleta, de la stațiune la monument, la Cetate, Parcul de la stadion. De la Stațiunea Oglinzi, în momentul de față nu are cum să vină nici pe jos, că nu sunt trotuare, nici cu un mijloc de transport în comun. De asemenea, nu avem captată apa binefăcătoare de la Stațiune. Ce caracter îi dăm, pur turistic, balnear sau combinat? Trebuie captată acea sursă de apă, de acolo vine statutul orașului nostru de stațiune turistică de interes național.
Antrenarea tinerilor în activitățile orașului este un alt proiect de suflet. De exemplu, activitatea lor sportivă…. tinerii au fost abandonați de către profesorii lor. Nu mai este o competiție între școli, nu mai avem o echipă reprezentativă a orașului, nimic. Avem copii talentați din oraș care au luat la teatru, iar acum joacă pe marile scene din alte orașe. Nu am văzut în cadrul Casei Culturii un cerc organizat, să-i atragă și pe acești copii și să îi dea exemplu celor mici. Avem pe lângă primărie fundații care se ocupă de promovarea turismului. Păi, nici 5% nu au reușit să facă promovarea pe care a făcut-o în mod negativ conflictul dintre rromi de acum câțiva ani. Câți au auzit de Ținutul Zimbrului și câți de scandalul respectiv?!… Să încercăm să ne facem noi cunoscut orașul într-un mod pozitiv.

R: De unde bani pentru aceste proiecte?

Neculai Preda: În special, prin accesare de proiecte europene cu ajutorul unor profesioniști. Eu am discutat cu primarul de Oradea. A cooptat o firmă de profesioniști, care se ocupă de așa ceva.
Sau printr-un parteneriat public privat. Cu oamenii și cu banii primăriei, nu se poate face mare lucru. Eu am o vorbă: în Primăria Târgu-Neamț, se lucrează de la 9 pân’ la 2, cu pauză între 11 si 1. Hai să încercăm să schimbăm lucrurile!

R: Ce nu știu târgu-nemțenii despre dumneavoastră și ar trebui să afle înainte de alegeri?
Neculai Preda:
Am lucrat 30 de ani în Poliția Română, dintre care 25 numai în Operativ. Am știut să acced și să revin pe funcții atât de conducere, cât și de execuție, fără a avea niciun fel de problemă. Sunt omul care mă consult întotdeauna cu ceilalți, indiferent de nivelul la care se află. Sunt un om care citește, niciodată nu voi veni în fața celorlalți nepregătit. Și tot timpul încerc să fac ceva și pentru oamenii pentru care nu s-a făcut nimic. Asta vreau: să simtă cetățeanul că sunt alături de el, că îl ajut la nevoie. Aici este orașul în care am crescut și vreau să fac ceva pentru oamenii locului.

R: Aveți o deviză după care vă călăuziți pașii, atât în campanie, cât și în viață?
Neculai Preda:
Ceea ce faci pentru tine, se șterge o dată cu plecarea ta. Ceea ce faci pentru alții, rămâne veșnic.

R: La final câteva cuvinte pentru cititorii noștri târgu-nemțeni.
Neculai Preda:
Vin în fața dumneavoastră cu încredere, cu demnitatea omului care știe să piardă, dar nu exclude șansa de a câștiga. Îi îndemn să vină la vot. Acesta este cel mai mare lucru pe care îl pot face pentru orașul lor. Dacă voi fi primarul acestui oraș, voi fi primarul tuturor. Să aibă încredere în mine. Am cu ce trăi, hai să încercăm să facem ceva și pentru orașul Târgu-Neamț!

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult