http://www.pornleader.net
http://xvideos4.pro
argenta caliente.https://porndrop.best

(FOTO) Polițiștii locali, în control/ Comercianții din Piatra-Neamț, prinși cu marfă expirată

0

Polițiștii locali au organizat și desfășurat, de la începutul anului 2020, o acțiune specifică privind depistarea și identificarea comercianților care nu dețin acorduri de funcționare, precum și pentru prevenirea și combaterea expunerii spre vânzare a produselor cu termen de valabilitate expirat.

Astfel, în perioada ianuarie – februarie 2020 a fost verificați 83 de operatori economici din domeniul alimentației publice și nu numai.

S-au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea O.G. 99/2000 privind privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă și a Legii 12/1990R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Astfel, pentru nerespectarea  art. 5, punctul ”1” din O.G. 99/2000 ( ”orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii”), au fost sancționate 11 entități, cu amenzi în valoare de 3.200 de lei.

Pentru încălcarea Legii 12/1990R, art. 1, lit. ”d” ( ”următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:  expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat”), au fost sancționați  9 operatori economici , valoarea totală a amenzilor ajungând la 2.500 de lei.

De asemenea, reamintim că potrivit articolului 6 din O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, ”comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant; exercitarea activităţii de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităţilor administraţiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism. Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul transferului, mutării sau extinderii unui exerciţiu comercial, precum şi în cazul modificărilor aduse structurii de vânzare”.

Nerespectarea prevederilor actului normativ sus menționat se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 400 și 1000 de lei sau cu suspendarea activităţii comerciale până la data autorizării.” , a precizat purtatorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

pussy hunter kiss jav pasivo se toma mi leche en telo de lince.porn videos amateur cumswaps with ho.

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult