(FOTO) Tabăra Nemțișor a ajuns la final

0

Tabăra organizată pentru a zecea oară de Arhiepiscopia Iașilor în Poiana Nemțișor a ajuns la final.

În acest an, tabăra de la Nemțișor a reunit peste 600 de tineri în perioada 21-24 iulie 2019.
Totul a început însă încă de pe 15 iulie, când voluntarii au demarat în „Poiana Bucuriei” pregătirile intitulate #PreNemțișor.
Participanții la Tabăra #Nemțișorde10 au sosit duminică.
Participanții s-au grupat sub ocrotirea câte unui sfânt român.
Spre seară, în poiană a fost vizionat Filmul „Ostrovul”.
A doua zi a început, în mod firesc, cu rugăciune. A urmat conferința introductivă „Sfânta Liturghie, izvorul vieții veșnice” susținută de Arhim. Nicodim Petre.
Tot luni, tinerii au mers în pelerinaj la Mănăstirile din apropiere.
În cea de-a treia zi, Mitropolitul Moldovei a mers în Tabăra de la Nemțișor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și le-a vorbit tinerilor despre importanța asumării numelui de creștin și a aparteneței la Biserică.
Tinerii au continuat ziua cu sesiuni de lucru, pelerinaje la mănăstirile din zonă, seara încheindu-se cu două momente Hora Unirii și Parada Filialelor.
Din tabără nu au lipsit nici activitățile sportive. Tinerii au jucat în timpul liber fotbal, tenis, badminton.
Spre seară, Episcopul Macarie al Europei de Nord a sosit în tabără pentru a susține Conferința „Sfânta Liturghie – Izvorul vieții veşnice”.
Ziua s-a încheiat cu un spectacol de muzică populară și cu un foc de tabără.
În ultima zi a taberei, Episcopul Macarie a slujit în altarul amenajat la Nemțișor. La final, tinerii au formulat concluziile celor patru zile de vacanță.












Foto credit: Tabăra Nemțișor / Facebook; info: basilica.ro

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult