Găsit în Durău, un bărbat dezbrăcat a parcurs pe jos, desculț, aproximativ 30 de km

0

Un bărbat dezbrăcat care a parcurs pe jos, desculț, aproximativ 30 de km a fost găsit în această dimineață de jandarmii montani din Durău.

Intervenția jandarmilor montani din Durău din această dimineață a survenit ca urmare a unei sesizări telefonice din partea unui cetățean, în jurul orei 7.30 când au identificat în stațiunea Durău, un bărbat de aproximativ 32 ani din Bicaz, căruia îi lipseau articolele vestimentare, fiind acoperit doar cu o pânză de sac, dezorientat dar conștient.

„Fără a prezenta alte răni cu excepția celor provocate de mersul pe jos desculț, puțin cooperant în sensul în care nu a dorit să ofere informații despre ceea ce l-a determinat să își abandoneze mașina în Izvorul Muntelui și să parcurgă desculț pe jos o distanță de aproximativ 30 de km la temperaturi sub zero grade, bărbatul a fost găsit într-o stare medie de hipotermie.
Până la sosirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță, plutonier adjutant Diaconu Daniel și sergent major Cojocaru George din cadrul Postului de Jandarmi Montani Durău au reușit să îl acopere cu o folie termoizolantă, i-au oferit un ceai cald și l-au convins să rămână în mașină la căldură.”
, a transmis Jandarmeria Neamț.

FOTO: JANDARMERIA NEAMȚ

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult