IJJ Neamț: Activitățile prilejuite de Târgul de Crăciun, în siguranță

0

          Jandarmii nemțeni vor fi la datorie în
perioada 13 decembrie – 5 ianuarie cu ocazia activităților desfășurate în
spațiul public în cadrul Târgului de Crăciun la Neamț. Jandarmii vor fi
prezenți în mijlocul nemțenilor și vor asigura măsurile necesare astfel încât
manifestările cultural-artistice să se desfășoare în condiții de
siguranță.

          Având în vedere faptul că organizatorii estimează
participarea unui public numeros la aceste manifestări, Jandarmeria Neamț
recomandă cetăţenilor:

  • să manifeste răbdare și moderație, să evite implicarea în
    conflicte de orice natură;
  • să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să nu lase
    la vedere;
  • să supravegheze în permanență minorii care îi însoțesc pentru
    a nu se pierde în mulțime
  • să apeleze, în caz de urgenţă, numărul unic 112 sau să se
    adreseze, cu încredere, celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă
    publică.

          Echipajele de
jandarmerie vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia
participanţilor, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și
contravențional, preponderent al faptelor ilegale specifice acestei perioade
din an.

IJJ Neamț, Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult