În memoria lui Paul Pintilie

0

De-abia luasem buletinul și făceam arte marțiale, în ilegalitate desigur, căci așa era pe vremea lui Ceaușescu. Aveam cărți trase la xerox alb-negru cu mișcările și antrenamentele ce se făceau pe platou la releu sau pe terenul de tenis de la spital, un loc necunoscut și acum pietrenilor.

Aici l-am întâlnit prima oară pe Paul Pintilie. Un sportiv cu foarte multă voință, pasiune și cu pile la miliție. Datorită pilelor lui eram lăsați în pace toți cei care făceam arte marțiale în Piatra-Neamț. Dacă nu ar fi fost el, ne mânca pe toți școala de corecție sau canalul Dunăre-Marea Neagră.

Deși făceam stiluri diferite și el era singurul care avea o centură luată oficial, deși era plin de aroganța vârstei și a statutului de ”karatist” pe care îl avea, era un băiat foarte prietenos cu toată lumea și încontinuu voia să învețe lucruri noi, chiar dacă nu erau din stilul său de luptă. Așa a devenit prieten cu toți cei care încercau acest sport ca stil de viață. Așa l-am cunoscut eu pe Paul Pintilie.

Ulterior, el a rămas sportiv și a făcut performanță în artele marțiale. Plănuisem de anul trecut să încercăm să îi mai găsim pe câțivadintre cei care se antrenau pe terenul de tenis de la spital și să facem un antrenament în memoria vremurilor când artele marțiale se practicau în ilegalitate la Piatra-Neamț. Am fost cu el acolo, am stabilit cum să facem și pe cine să cooptăm ca să igienizăm zona și ce să mai facem… dar… din păcate planul nostru va rămâne doar un plan…

Ce nu s-a spus despre Paul și trebuie spus este faptul că datorită lui au început să se practice artele marțiale în Neamț. Datorită determinării și relațiilor lui. Dacă nu ar fi existat el, scoteau miliția și securitatea artele marțiale din capul oricărui tânăr din Neamț. Și tot datorită notorietății lui Paul ca sportiv, imediat după revoluție, Piatra-Neamț a fost unul dintre primele orașe de provincie din România unde a explodat practicarea artelor marțiale. În anii 90 la Piatra Neamț, unul din 20-30 de tineri practica o formă de arte marțiale.

Drum lin Paul. 滑らかな道 Paul.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult