În urma discuției dintre Ionel Arsene și Ludovic Orban, primul ministru a dat ordin prefectului George Lazăr să rezolve imediat problema

0

Într-o perioadă în care disputele sau șicanele politice nu își au sensul, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț a avut o discuție directă cu primul ministru Ludovic Orban pe tema blocajului creat la nivelul Prefecturii Neamț. În urma discuției, prim ministrul a înțeles gravitatea situației de la Neamț și a ordonat prefectului George Lazăr să rezolve imediat problema, adică să deblocheze situația creată în CJSU. (clic aici pentru articol despre blocaj)

Nu vă ascund faptul că ieri am avut o discuție cu domnul prim-ministru al României, cu domnul Ludovic Orban, pentru că suntem într-o situație de criză și treaba mea e să fac ca lucrurile să meargă, i-am explicat situația de la Neamț în care întâmpinăm probleme în a vota o situație de criză, pentru că eu asta am cerut CJSU, nu am cerut altceva, nu trebuie să îmi aprobe nimeni achiziții, ei trebuie doar să constate situația de criză pentru a putea face achizițiile în direcția asta.
Domnul prim-ministru a fost foarte receptiv, și trebuie să salut chestiunea asta, că ieri a avut o atitudine corectă, de șef al guvernului și nu de președinte de partid, m-a rugat să-l aștept două minute că sună prefectul, a sunat prefectul, m-a sunat înapoi în două minute și mi-a spus, vă reproduc textual: I-am dat ordin să rezolve imediat problema.
Doar că între timp nu a mai fost nevoie de CJSU care s-a întrunit, nu mai avea sens pentru că a decretat președintele situație de urgență, așadar noi vom face achizițiile, pentru că astăzi avem lege pentru asta și este decretul președintelui și încercăm să ne mișcăm cât mai repede.
” a declarat azi într-o conferință de presă Ionel Arsene, președintele Consiliului județean Neamț.

La trei ore după discuția dintre Ionel Arsene și Ludovic Orban, prefectul George Lazăr a convocat Comitetul Județean de Situații de Urgență și a aprobat achiziția pe care nu o aprobase cu câteva zile înainte.

”Așa cum am mai spus, trebuie să dezbrăcăm haina de oameni politici și să devenim oameni responsabili pentru viețile oamenilor și aceasta voi face în toată perioada până vom termina cu această nenorocire care s-a abătut asupra lumii” a declarat Ionel Arsene în cadrul aceleași conferințe de presă

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult