Incident violent! Un individ a sărit cu toporul la polițiști

0

Un tânăr din localitatea Timișești a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

foto cu caracter ilustrativ

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați de către o femeie, de 30 de ani, din județul Timiș, cu privire la faptul că, în urma unui conflict intrafamilial, concubinul său a alungat-o din locuință.

Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare, fiind identificat un tânăr de 28 de ani. La vederea polițiștilor, cel în cauză ar fi devenit agresiv verbal și s-ar fi apropiat de aceștia având asupra sa un topor.

Întrucât tânărul a continuat să manifeste un comportament violent și să le adreseze amenințări, a fost somat să înceteze.

În urma nerespectării somațiilor, polițiștii l-au imobilizat, folosind mijloacele din dotare.

Totodată, pe perioada deplasării la sediul poliției, tânărul ar fi proferat amenințări cu acte de violență la adresa polițiștilor.

În baza probatoriului administrat, procurorul a dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult