ITM Neamț, controale pentru identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri

0

Inspectoratul Teritorial de Munca Neamț a desfășurat, în perioada 14 – 19 septembrie, campania naţională privind respectarea de către beneficiari a prevederilor Legii nr.52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectivele campaniei au fost:

  • Identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi  luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor  legale şi determinarea acestora să respecte prevederile Legii nr.52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • Creşterea gradului de conştientizare al  beneficiarilor şi zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional  în domeniile  stabilite de legiuitor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, prevăzute de Legea nr.52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative, care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate  a prevederilor Legii nr.52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • Identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor Legii nr.52/2011;
  • Identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă şi luarea măsurilor legale care se impun pentru respectarea prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă;
  • Determinarea  beneficiarilor de a respecta obligaţia de a infiinţa,  completa registrul electronic de evidenţă a zilierilor  şi de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în termenul legal.

Au fost controlaţi  un număr de 35 beneficiari la care îşi desfăşurau activitatea 56 de zilieri.

În cadrul acestei campanii, în perioada 14.09 –19.09.2020, au fost  realizate 35 de controale, parte dintre acestea fiind efectuate şi sâmbăta.Cu ocazia controalelor au fost dispuse 2 măsuri de remediere şi nu au fost aplicate beneficiarilor sancţiuni contravenţionale.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult