Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Durău au intervenit

0

Din păcate aplicațiile de tip GPS ne poartă uneori pe drumuri greșite. Este și cazul unor turiști din județul Galați ce au întâmpinat o situație foarte neplăcută din cauza unei astfel de aplicații, aceștia ajungând pe un drum necunoscut și rămânând blocați lângă o barieră.

Din fericire Jandarmii Montani au reușit să ajungă la timp și au ajutat turiștii să ajungă la drumul sigur.

„De la Dunăre la munte, peisaje spectaculoase și „de neuitat”, mai ales când la capătul drumului indicat de aplicația telefonică dai de o barieră și nu auzi mesajul: „ați ajuns la destinație”!

Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Durău au intervenit, duminică seara, în sprijinul celor doi adulți, din Galați, care, în jurul orei 19.30, prin apel la 112 au anunțat că, urmând indicațiile unei aplicații telefonice de localizare s-au rătăcit cu autoturismul pe un drum forestier, fără a ști cu exactitate unde se află.

După ce au primit detalii referitoare la ruta parcursă până în acel punct și descrierea zonei în care se află – un lac și un drum blocat de o barieră rutieră, jandarmii montani i-au găsit pe cei doi în siguranță, între satul Izvorul Alb și comuna Ceahlău, în apropierea satului Pârâul Mare și i-au îndrumat pe drumul sigur către destinație, respectiv Barajul Bicaz și ulterior Lacul Roșu, unde erau cazați.

Nu întotdeauna aplicațiile telefonice indică drumul sigur către destinația dorită și de cele mai multe ori drumul cel mai scurt nu este și cel mai sigur, iar coroborat și cu alți factori precum zonă fără semnal la telefon, lăsarea întunericului, intemperii vă pot pune viața în primejdie.”, transmite Jandarmeria Neamț.

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult