Județul Neamț, sub cod galben de instabilitate atmosferică

0

Administratia Nationala de Meteorologie a emis în această dimineaţă o informare și o atenţionare de tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru județul Neamț.


INFORMARE METEOROLOGICĂ:
Interval de valabilitate: 31 iulie, ora 13:00 – 01 august, ora 23:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică

       Îndeosebi după-amiaza și noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.  

        Notă: În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în regiunile vestice, sudice, sud-estice și izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală va fi caniculă.


ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
   COD GALBEN
Interval de valabilitate: 31 iulie, ora 15:00 – 31 iulie, ora 23:00
Fenomene vizate: perioade cu instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

        În intervalul menționat, în zonele de munte, precum și în Crișana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei și a Olteniei, local în Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.  

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult