„Junior Rangerii continuă să descopere „aripile” Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș”

0




Proiectul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș comun cu Asociația Gyilkosto Adventure intitulat „Junior Rangerii continuă să descopere „aripile” Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș” a fost aprobat spre finanţare de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în cadrul Programului Spaţii Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.
Este al 8-lea proiect finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat din 2013 şi până în prezent, sprijinul financiar pentru activităţile din Parcul National Cheile Bicazului-Hășmaș ridicându-se la peste 175.000 lei.
Colaborarea foarte bună cu acest finanţator a avut multe rezultate remarcabile pentru conservarea şi promovarea parcului şi a zonei, informarea şi educaţia copiilor şi vizitatorilor, aceste activități având peste 1380 de persoane participante, majoritatea elevi.
Proiectul actual are ca scop popularizarea parcului national și cultivarea ideii de responsabilitate pentru natură a comunităților locale, în special a celor tineri, prin desfășurarea unor activități educaționale specifice ca comemorarea Zilei Biodiversităţii și Zilei Europene a Parcurilor, organizarea unor tabere educative cu profil ornitologic şi a instruirilor de tip Junior Ranger.

sursa: Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș


Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult