Justițiarilor, interceptările nu ajung până în munți?

0

Partidul Ecologist Român a vorbit mereu
despre inexistența justiției în România pe segmentul tăierilor ilegale de
păduri și despre necesitatea promovării excesive a JUSTIȚIEI VERZI prin
aplicarea legislației în vigoare, prin înăsprirea sancțiunilor și mai ales prin
SCOATEREA DIN SERTARE a marilor dosare care vizează mafia pădurilor din țară
noastră.

Ne plângem de corupți și de „marile
tunuri” date în România, blamăm exclusiv clasa politică, care oricum a
dezamăgit, dar nu mergem pe firul logic să luăm la întrebări marii justițiari
care se laudă cu mici capturi și dosare ale sclavilor politici, ale
purtătorilor de pix și nicidecum ale celor grei care permit și orchestrează
abuzuri și ilegalități.

Vă plac protocoalele secrete și
interceptările politicienilor cunoscuți dar, manevrele furturilor de lemn nu
le-a văzut sau nu le-a ascultat nimeni? Interceptările nu ajung până în munți?

Având
în vedere fenomenul schimbărilor climatice, sesizările românilor din ultimii
ani, investigațiile jurnaliștilor din țară și străinătate, dar mai ales
dezvăluirile acestora, Partidul Ecologist Român, singurul partid din România
care a rămas fidel doctrinei ecologiste și promotor a măsurilor de protecție a
mediului, cere imperativ actualului Procuror General Interimar al României,
Bogdan Licu, să facă publică lista „reţelei de magistraţi specializaţi,
ofiţeri de poliţie judiciară, experţi în domeniu” – anunțați în 2016 de
către Augustin Lazăr, fostul Procuror General al României, când lansa noul
concept de cercetare a defrișărior din România, precum și care sunt dosarele pe
spețe de mediu, instrumentate de aceștia.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult