http://www.pornleader.net
http://xvideos4.pro
argenta caliente.https://porndrop.best

La mulți ani, apărători ai vieţii!

0

28 februarie – „Ziua Protecției Civile din România”

Cei care înfruntați, fără frică, natura dezlănțuită, eroi discreți ai lumii noastre, loiali, curajoşi, fermi şi devotaţi, dispuși oricând la sacrificii.
Cei care, neînficați, cu viața voastră, apărați viața!

„Împreună mai pregătiți!”

Scurt istoric!

La 28 februarie sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr.468″, a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”.
Din anul 2004 activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava ” al Județului Neamț.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

sursa: ISU NEAMT

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

pussy hunter kiss jav pasivo se toma mi leche en telo de lince.porn videos amateur cumswaps with ho.

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult