La Pângărați a venit vremea lui Laurențiu Bogdan Radu

0

Îl cheamă Laurențiu Bogdan Radu și candidează la primăria Pângărați din partea USR. Noi l-am cunoscut acum foarte mulți ani, iar cititorii noștri au auzit de el prima oară ca despre omul care are o biserică în curtea casei (click aici pentru articol).

De fapt el este un fel de om universal. E credincios, e priceput în domeniul IT, face sport, muncește în agricultură, repară, face politică, dar cel mai important lucru este acela că este un om bun care, din postura de persoană fizică, dar și de consilier local la Pângărați, a făcut tot ce a putut el mai bine pentru comunitatea sa.

Acum a venit vremea să nu mai respectăm ce ne-a cerut el și să vă spunem ceea ce el a vrut să nu vă spunem niciodată.

Acest Laurențiu Bogdan Radu este unul dintre puținii nemțeni care ne-a contactat de foarte multe ori în decursul anilor pentru a ajuta prin intermediul nostru sau noi prin intermediul lui cazuri sociale, pentru a dona, pentru a ajuta oameni și mai ales pentru a forța schimbări în bine pentru comuna Pângărați. De fiecare dată când a ajutat a solicitat în mod expres să nu îl menționăm pentru că nu vrea publicitate, ci doar să ajute.

Așa am făcut și nu l-am menționat dar, ne pare rău, acum nu mai putem. Acum este în interesul oamenilor din Pângărați să știe cine este cu adevărat unul dintre candidații care le solicită votul.

Acest articol nu este unul electoral. Fiecare om poate vota cu cine dorește, iar Laurențiu putea candida de la orice partid și acest articol ar fi fost fix la fel. Acest articol este despre faptul că astfel de oameni merită sprijiniți și apreciați.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult