Lacrimi, emoție și Lumină pe platoul de la Curtea Domnească, în memoria copiilor plecați prea curând dintre noi

0

În fiecare an, pe 15 octombrie se celebrează “Ziua Internațională a Comemorării Bebelușilor și a Copiilor”, eveniment ce se desfășoară anual în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar și în câteva țări europene.

Pe 15 octombrie, la ora 19.00 (ora locală din fiecare țară) se aprind lumânari, în memoria copiilor plecați prea curând dintre noi. Timp de o oră lumânările sunt lăsate să ardă și astfel, datorită diferenței de fus orar, se creează un „Val de Lumină” care face înconjurul globului și durează 24 de ore.

Evenimentul a fost organizat și în acest an de Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț pe platoul de la Curtea Domnească. Deși în număr mai restrâns, din cauza condițiilor pandemiei de coronavirus, părinții de îngeri și voluntarii au aprins lumânări și candele în memoria copiilor care au părăsit această lume prea devreme.

Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger dorește să fie un real sprijin pentru acești părinți, ea însăși fiind mamă de înger. Ca de fiecare dată, o altă mamă de îngeri, Monica Sofron de la Asociația Umanitară Codrin, i s-a alăturat.

Acest eveniment de comemorare are ca scop creşterea solidarităţii umane și sensibilizarea societății vizavi de drama pierderii unui copil, oferind astfel alinare părinților îndoliați, dar și să atragă atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România.

Mișcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988 când președintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebelușilor și copiilor decedați.

În 2002, la inițiativa unui grup de părinți, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebelușilor și copiilor.” An de an mișcarea s-a extins ajungând acum să acopere toate continentele.

„Cum nimic nu este întâmplător, am cunoscut acum 4 ani o mamă și soră de înger deosebită, un suflet minunat, Carmen Suciu, un om plin de dăruire infinită și iubire. Cum fiecare din noi am dat câte 2 îngeri cerului – ei ne îndrumă viața, gandurile si actiunile spre a aduce zambete si alinare unor copii sau familii greu încercați de viață – căci ei de acolo de sus le văd mult mai clar suferința și nevoile și împreună am multiplicat faptele bune pe care le faceam și separat și împreună reușim să aducem mult mai multă bucurie și ajutor, prin cele 2 asociații nascute din mare suferință: „Asociația Născută Înger” și „Asociația Umanitară Codrin – Ocrotiți copiii ce vor rămâne doar copii”. Astfel și „VALUL DE LUMINĂ” este o acțiune de suflet ce încercăm timid să o facem cunoscută și la Piatra-Neamț.”, a declarat Monica Sofron.

Îngerii nu mor niciodată! Zbor lin!

Scrisoare mamelor de ingeri

Mama de inger, lasa sufletul sa-ti vorbeasca! Sufletul e locul in care s-a mutat copilul tau, te recunosc dintr-o mie de mame, ochii tai plini de lacrimi sunt si ai mei, ai tuturor mamelor de ingeri!

Esti omul cel mai puternic de pe planeta asta, inca nu realizezi asta, insa faptul ca inca esti aici, acum, dupa ce ti-ai ingropat viata, sufletul, te-ai sfarmat in mii de bucati si totusi rezisti pentru a-i creste aripile ingerului tau, asta te face OMUL cel mai puternic!

Stiu ca nu ai vrea sa mai fii, ca ai dori sa te bagi sub pamant, scormonind si mancand focul ce iti arde neincetat inima, dar esti si asa trebuie. Ingerul tau vrea sa ii inalti aripile in lumina si iubire, doar tu o poti face!

Chiar daca acum totul este fara rost, TU ai forta de-a renaste din parjolul in care ai ars, tu ai iubirea neconditionata in toata fiinta ta, daruieste-o, nu o ingropa odata cu copilul tau, pentru ca el este sus, nu in pamant, este steaua ta, ingerul tau!

Da-ti ragaz, nu te mai considera vinovata, nu-l blama pe Dumnezeu, El nu ne omoara, ne iubeste, pur si simplu. Ingerul tau nu a putut trai in lumea asta gri! Nu-i intuneca zborul ingerului tau, da-i drumul catre lumina, iubirea din tine poate face asta!

Fa ceea ce simti oricand si oriunde, nu lasa intunericul sa te traga-n jos! Noi, mamele de ingeri suntem cele mai puternice fiinte, asa ca zambeste cerului, asa iti poti imbratisa ingerul!

Carmen Suciu, Asociația Născută Înger Piatra-Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult