Lege promulgată: pedepse mai dure pentru cei care agresează sexual minori

0

Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi, 29 octombrie, legea care prevede înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Amintim că proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală a fost iniţiat de Oana Bîzgan, deputat independent.

Este o victorie imensă pentru toți supraviețuitorii acestor atrocități, este un avertisment extrem de serios pentru toți potențialii agresori și este un pas foarte mare pe care societatea îl face pentru protejarea copiilor și a tuturor victimelor violenței sexuale.”, a menționat Oana Bîzgan pe pagina sa de facebook.

Principalele modificări aduse acestei legi fac referire la creşterea pedepselor pentru aceste infracţiuni, la creşterea pragurilor de vârstă pentru victime sau completarea circumstanţelor agravante. Astfel, în cazurile de viol, persoanele condamnate pot primi pedepse de la 5 la 10 ani (3-10 ani conform legislaţiei în vigoare), de la 7 la 12 ani dacă victima este un minor (5-12 ani conform legislaţiei în vigoare), de la 7 la 15 ani dacă victima este un minor şi sunt circumstanţe agravante, şi de la 9 la 18 ani (7-18 conform legislaţiei în vigoare) în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei.

În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în circumstanţe agravante.

Guvernul a sesizat la CCR acest proiect de lege, însă Curtea a respins, la sfârşitul lunii septembrie, sesizarea de neconstituţionalitate.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult