Leoreanu NU mai candidează la Roman. Răsturnare spectaculoasă de situație în PNL

0

Ieri anunțam că anumite surse discutau despre faptul că Laurențiu Leoreanu ar fi primit încrederea PNL Neamț pentru a candida la fotoliul de primar al municipiului Roman. (click aici pentru articol)

Și Mugur Cozmanciuc anunța în această dimineață același lucru:

Cu toate acestea, deputatul de Neamț, Laurențiu Leoreanu, a anunțat astăzi că nu va candida pentru funcția de primar:

Au apărut în mediul on line o serie de informații asupra cărora aș dori să fac o serie de precizări.

Am să încep prin a mulțumi tuturor celor care mă investesc cu încredere și care înțeleg fiecare pas administrativ pe care l-am făcut de-a lungul timpului. Ca romașcan, născut și crescut în Roman, iubesc acest oraș, ba mai mult, fără a vrea să sune patetic, la fel ca muți dintre voi, simt acest oraș ca parte din mine, puternică, vibrantă. Din acest motiv, mi-am dedicat activitatea, viața, bunei dezvoltări a municipiului Roman, pentru că mereu am dorit să pot afirma cu mândrie, demn: SUNT ROMAȘCAN!

Pentru ca acest oraș să prospere el are nevoie de oameni implicați, profesioniști, ancorați în comunitate, la toate palierele administrative și politice. Acesta a fost motivul pentru care am ales să reprezint interesele orașului la nivel național, acolo unde se iau decizii importante cu efect în zona locală. Romanul are nevoie de un om care să știe cum să orienteze proiectele naționale spre orașul nostru.

La fel, la nivelul administrației locale, Romanul are nevoie de o echipă complementară cu ceea ce se întâmplă la nivel național, iar din acest motiv, Partidul Național Liberal va avea un candidat capabil să lucreze pentru romașcani, aici, competent și respectabil!

Așa cum spuneam la început, au apărut o serie de informații care mă anunțau ca și candidat al PNL pentru funcția de primar al municipiului Roman. Din fericire pentru oraș, fac parte dintr-un proiect național, sunt vicepreședinte al PNL și într-o foarte bună relație cu decidenții la nivel național, relație construită și consolidată în ultimii ani. Aceste construcții trebuie să rămână și să prospere în interesul romașcanilor!

În concluzie, nu voi candida la funcția de primar al municipiului Roman, dar vă garantez că cel care va fi desemnat să o facă va fi un om care va putea reprezenta interesele comunității funcțional și responsabil!

Vom construi împreună un oraș așa cum Romanul merită să fie, iar acest lucru se va realiza într-o echipă pornind de la nivel local, până la nivel național.

Vă cer să aveți încredere în decizia mea, în viziunea mea și mai ales în dragostea mea față de oraș.

Împreună suntem puternici!”, este mesajul transmis de Laurențiu Leoreanu pe pagina sa de socializare.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult