Marșul Calistraților, ediția a XIII-a/Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, omagiu adus Zilei Naționale a României

0

Manifestările organizate în
săptămâna 25-29 noiembrie 2019 la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, în
cinstea Sărbătorii Naționale, au culminat, conform tradiției, cu „Marșul Calistraților”,
ajuns la cea de-a XIII-a ediție.

Și în acest an participarea
a fost extrem de numeroasă, peste 500 de elevi, de la clasa a V-a până la clasa
a XII-a, dorind să cinstească mărețul eveniment. Li s-au alăturat reprezentanții
organizației „În Munții Neamțului” (reprezentată de dl. Neculai Luca) și asociației
„Cultul Eroilor” (reprezentată de dl. Ion Popescu), al căror sprijin a fost
substanțial.

Coloana Calistraților, presărată cu steaguri tricolore, bannere, eșarfe și
alte însemne naționale, a plecat de la sediul colegiului și s-a deplasat pe
traseul Piața Ștefan cel Mare – Piața Mihail Kogălniceanu – Muzeul de Istorie
(unde s-a intonat Imnul Național), Bulevardul Decebal, Biblioteca „G. T.
Kirileanu” (unde s-a intonat cântecul patriotic „Treceți batalioane române
Carpații”) – Bulevardul Decebal, până la cimitirul „Eternitatea”, unde, pe
notele „Imnului Eroilor” reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor din
colegiu au depus o coloană de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial,
aducând astfel prinosul lor de recunoștință celor care s-au jertfit pentru
viitorul nostru, moment care a marcat încheierea activității.

„Suntem extrem de mândri și fericiți pentru că, an de an, tot mai mulți elevi de-ai noștri participă cu însuflețire la tradiționalul „Marș al Calistraților”. Este o dovadă că și în ziua de azi educația patriotică se poate face dacă există simțire și trăire națională și că, așa cum zice cântecul, tot ce e românesc nu piere și nici nu va pieri.

Vreau să aduc sincere mulțumiri Primăriei Piatra-Neamț, Poliției Locale și Inspectoratului de Jandarmi pentru modul impecabil în care au sprijinit această manifestare omagială”, a declarat prof. Florin Irimia, directorul Colegiului Național „Calistrat Hogaș”.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult