Ministerul Educației și Cercetării (MEC) face apel la calm, responsabilitate și solidaritate

0

Președintele Klaus Iohannis a instituit luni, 16 martie, starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile.

În acest sens liderul de la Cotroceni a susținut o declarație de presă cu privire la măsurile care vor fi luate în cadrul stării de urgență, printre care ele fiind anunțată și închiderea tuturor școlilor, atât în preuniversitar, cât și în universitar.

Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar au înțeles că este momentul să arătăm solidaritate și responsabilitate.

Mesajul nostru comun către copii, elevi, studenți, cadre didactice și părinți este unul simplu: sănătatea și siguranța copiilor noștri sunt mai importante acum decât orice! Să fim responsabili și să respectăm cu strictețe măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirii cu COVID-19.

În această perioadă, trebuie evitată pe cât posibil ieșirea în spațiile publice și trebuie să ne concentrăm atenția asupra învățării de acasă.

Totodată, informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație!”, au transmis Ministerul Educației și sindicatele, alături de asociațiile de de studenți și părinți.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult