NEAMȚ: Accident de muncă MORTAL

0
Foto caracter ilustrativ

La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tarcău au fost sesizați de către un bărbat de 55 de ani, din Negrești, în calitate de reprezentant al unei societăți de exploatare forestieră din Bicaz Chei, cu privire la faptul că, pe raza satului Brateș a avut loc un accident de muncă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 8 decembrie a.c., în timp ce un bărbat de 41 de ani, din Pângărați, se afla în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Brateș, în calitate de legător sarcină, încercând să lege buștenii cu șufele în spatele unui utilaj forestier, ar fi lovit, în zona capului, de o creangă care s-ar fi desprins dintr-un copac.

Acesta a fost transportat în localitatea Brateș, unde a fost solicitată ambulanță. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a constatat decesul victimei, corpul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult