O pacientă din Neamț, salvată de un donator aflat în moarte cerebrală

0

Doi pacienți beneficiază astăzi la Iași de transplanturi renale în urma unei prelevări făcute de la un donator aflat în moarte cerebrală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr.C.I.Parhon”, Ionuţ Nistor, a declarat pentru AGERPRES că intervenţiile sunt în curs de desfăşurare.

Unul dintre beneficiarii transplantului este o femeie în vârstă de 46 de ani din judeţul Neamţ. Aceasta se află în programul de dializă din anul 2017 din cauza unei afecţiuni renale vasculare cronice, precizează sursa citată.

Cel de-al doilea pacient beneficiar al transplantului este un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Iaşi, care se află în programul de dializă din 2017.

„În condiţiile încă dificile provocate de pandemia de coronavirus, dedicarea şi efortul echipelor medicale implicate, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate, că transplantul este intervenţia salvatoare de vieţi realizată la cel mai înalt grad de profesionalism şi responsabilitate. Anul acesta, în România au fost realizate 194 de intervenţii de transplant organe: 4 transplanturi de cord,1 de plămâni, 139 intervenţii transplant rinichi (din care 96 de la donator in moarte cerebrala) şi 50 transplanturi de ficat (din care 44 de la donator aflat în moarte cerebrală). Mulţumim familiilor donatorilor şi echipelor medicale care au transformat suferinţa în speranţă!DA pentru VIAŢĂ!”, precizează Agenția Națională de Transplant.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult