Organizaţia ALDE Neamţ: Călin Popescu Tăriceanu, cel mai calificat candidat pentru a fi Preşedintele tuturor românilor

0

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a fost miercuri validat de forurile de
conducere ale partidului drept candidat la alegerile prezidenţiale.  

Organizaţia ALDE Neamţ este una dintre cele
care a pledat, de luni bune, pentru această candidatură şi considerăm că este
cea mai bună decizie, nu atât pentru partidul nostru cât pentru toţi românii,
care vor putea avea şansa de a fi reprezentaţi de un Preşedinte care să
respecte Constituţia, să impună respectarea Consituţiei în conformitate cu
atribuţiile funcţiei şi să fie cu adevărat un Preşedinte al tuturor Românilor.

Conducerea ALDE Neamţ le transmite tuturor
membrilor, simpatizanţilor dar şi tuturor românilor – din ţară şi din
străinătate – să analizeze lucid toate candidaturile care vor fi
anunţate şi să aleagă pe cel recomandat de experienţă dar şi de o activitate
pusă în slujba Ţării şi a oamenilor.

Reamintim că
legiferarea votului în Diaspora pe parcursul a 3 zile a plecat de la o
propunere ALDE.

‘’În cadrul ședinței Delegației Permanente Naționale a
ALDE, am avut șansa să particip la un moment unic care îmbină dramatic istoria
post-decembristă, criza actuală de neîncredere în politicieni și ultima șansă a
României de a avea un președinte corect, de valoare și imposibil de pus sub
semnul îndoielii în privința devotamentului.

Da, am votat pentru candidatura domnului președinte Călin
Popescu Tăriceanu la alegerile prezidențiale. 

Confirmarea candidaturii domnului Călin Popescu Tăriceanu
la președinția țării, în condițiile politice și economice ale acestui an
cumplit de critic, pe plan intern și internațional, întrece orice emoție și
intră în planul unui realism care trebuie să miște toată suflarea liberală, și
nu numai, spre același obiectiv: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, PREȘEDINTELE
ROMÂNIEI.

Iată
motivul pentru care astăzi, un singur om, veteran al liberalismului sănătos
renăscut în ianuarie 1990, a rămas în luptă în calitate de lider national, în
lupta pentru recuperarea României pentru români și pentru a bloca înțelegerile
subterane ale unora sau altora pe seama celei mai înalte demnități a statului
român.

Din
punctul meu de vedere, președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, trebuie să
i se alăture toți oamenii serioși și cinstiți din societatea românească pentru
ca România să redevină respectată și demnă atât în interior cât și în afara ei
, declară
Ion Asaftei, preşedintele ALDE
Neamţ.

Ion Asaftei reiterează – ca şi
Călin Popescu Tăriceanu – dezamăgirea generată de refuzul partenerilor de guvernare de
la PSD de a accepta varianta unei candidaturi comune care să fi maximizat
şansele în bătălia cu forţele politice româneşti comandate din exteriorul
Ţării.

“Candidatul
ALDE intră în această competiţie nu pentru a bifa o casetă pe buletinul de vot,
nu pentru a trage nădejde că prinde turul 2, aşa cum fac alţii ci pentru a
câştiga. Victoria lui Călin Popescu Tăriceanu va fi victoria românilor care
doresc ca România să fie o ţară respectată în Europa şi în lume
”, a concluzionat Ion
Asaftei
.

Biroul de presă  ALDE Neamţ

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult