Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea bărbatului, să apeleze 112 !

0

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamț solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Acesta a fost surprins de camerele video amplasate în exteriorul unei societăți comerciale din Piatra Neamț.

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că, la data de 23 noiembrie 2019, în timp ce o femeie se deplasa pe o stradă din Piatra Neamț, ar fi fost deposedată prin violență de către un tânăr de aproximativ 25 de ani, de geanta sa, în care se aflautelefonul mobil, 450 de lei și alte bunuri personale.

În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea bărbatului din imagini este rugat să anunţe Poliţiei municipiului Piatra Neamț la telefon 0233/207009 sau să apeleze 112 !



sursa: IPJ Neamt

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult