Persoanele vârstnice, sărbătorite la Biblioteca Județeană

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prin colectivul Secției de carte pentru  adulți „Mihail Sadoveanu“, invitând pensionarii să profite de spațiile unei biblioteci renovate și să se alăture grupului nemțenilor care au contribuit cândva la dezvoltarea societății prin experiența, cunoștințele și diversitatea lucrurilor bine făcute, modele demne de urmat pentru generațiile următoare.

Secția de carte pentru  adulți „Mihail Sadoveanu“, prin diversificate activități derulate în cadrul  „Clubului de Joi“, a oferit, timp de 17 ani, o alternativă la însingurare.

„Împreună vom evoca cărturari și scriitori, mari evenimente din istoria lumii, vom viziona filme documentare și concerte și ne vom simți ca într-o familie, ca acasă,  încercând să stimulăm optimismul, cultul prieteniei, sănătatea fizică și intelectuală.

Cu această ocazie, urăm partenerilor noștri, membrilor Fundației de Îngrijiri Comunitare – Centrul de zi „Crizantema“ Piatra-Neamț, coordonați de doamna Gizela Adăscăliței în cadrul «Clubului de Joi» și de dr. Liliana Hâncu, președinta fundației, și nu numai lor, să ni se alăture nu din resemnare, ci ca o victorie a supraviețuirii în aventura divertismentului de bună calitate. La mulți ani, îndrăzniți și să ne revedem în bibliotecă!!!“, a urat Daniela Anechitei, șefa Secției de carte pentru  adulți „Mihail Sadoveanu“.”, transmite Biblioteca Județeană

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, poate nu întâmplător, la mijlocul toamnei. Cu acest prilej, trebuie să ne reamintim cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii, cu atât mai mult ar trebui să ne reamintim cunoscutul proverb  „Cine n-are bătrâni să-și cumpere“. Nelson Mandela afirma pe bună dreptate „O societate care nu își prețuiește persoanele în vârstă își neagă rădăcinile și își periclitează viitorul“.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult